O nouă parohie ortodoxă românească la Köln, Germania
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, în orașul Köln din Germania a fost înființată o nouă parohie ortodoxă românească cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh”, „Sfântul Arhidiacon și Protomartir Ștefan” și „Sfânta Ursula împreună cu însoțitoarele ei”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în biserica parohiei catolice „Sfântul Ștefan” din Köln-Lindenthal. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe Teodor Tăbuș, parohul comunității, se arată pe mitropolia-ro.de.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele profesor Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din München și slujitor la Centrul Bisericesc de la München, care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, vorbind despre vocația slujitorilor bisericești de a deveni pescari de oameni.
De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim l-a hirotonit întru diacon pe teologul George Ghilaciu, pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din orașul german Mönchengladbach.
Părintele Teodor Tăbuș, parohul noii comunități din Köln, este vicepreședinte al Asociației Tineretului Ortodox Român din Germania și a organizat, în ultimii ani, numeroase activități cu tinerii.
Locașul de cult al noii parohii ortodoxe românești din orașul Köln a fost pus la dispoziția credincioșilor prin bunăvoința parohiei romano-catolice din oraș.