O nouă poartă către cer în Episcopia Huşilor

Un articol de: Constantin Ciofu - 12 Iunie 2013

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a sfinţit duminică, 9 iunie 2013, biserica filiei Halta Dodeşti a parohiei Sârbi, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă în anul 1996.

Localnicii din satul Halta Dodeşti, comuna Viişoara, judeţul Vaslui, dar şi din localităţile învecinate au participat duminică, 9 iunie 2013, la sfinţirea Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi „Sfânta Parascheva“, oficiată de Preasfinţitul Corneliu. Ierarhul locului a fost întâmpinat de dimineaţă cu multă bucurie de soborul preoţilor şi de credincioşi. Sfinţirea lăcaşului de închinăciune a fost urmată de slujirea Sfintei Liturghii, oficiată pe o scenă special amenajată în curtea bisericii. După cum ne-a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, evenimentul a avut loc „într-o atmosferă de înaltă bucurie spirituală“. „În satul Halta Dodeşti nu a mai fost oficiată niciodată o slujbă arhierească. Cele 65 de familii din Halta Dodeşti nu au avut până în prezent un sfânt lăcaş unde să se întâlnească şi să înalţe rugăciuni către Bunul Dumnezeu“, a spus pr. protopop Vasile Lăiu.

Episcopul Huşilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre rolul benefic al binecuvântării şi al ascultării, întrucât în Duminica a VI-a după Paşti s-a citit Evanghelia în care se relatează minunea vindecării orbului din naştere. „La finalul slujbei au fost oferite mai multe diplome de ctitorie persoanelor care au sprijinit lucrările de construcţie. Bucuria ctitorilor, dar şi a noastră, a celor care am participat la această slujbă, a fost deosebit de mare. Oamenii au dat slavă Bunului Dumnezeu pentru că, după 18 ani de la punerea pietrei de temelie, satul lor are un sfânt lăcaş. Pr. paroh Gabriel Viuleţ a mulţumit celor care au contribuit la ctitorirea bisericii din Halta Dodeşti. Gândul de recunoştinţă al părintelui paroh s-a îndreptat apoi către PS Corneliu, care a slujit în mijlocul credincioşilor din această filie. Preasfinţia Sa a venit de mai multe ori în Halta Dodeşti pentru a vedea felul cum se înalţă biserica. În cea mai mare parte, lucrările s-au derulat prin contribuţia credincioşilor din Halta Dodeşti care au posibilităţi materiale limitate“, a menţionat pr. protopop Vasile Lăiu.