O nouă serie de conferințe duhovnicești la Biserica Domnița Bălașa din București

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 01 Aprilie 2024

La „Așezămintele Brâncove­nești Biserica Domnița Bălașa” din Capitală va fi organizată în perioada Postului Mare cea de-a doua ediție a seriei de conferințe duhovnicești intitulată „Tinerii și provocările lumii contemporane”.

Prima prelegere va fi susținută vineri, 5 aprilie, de la ora 18:00, de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Sucevei și Rădăuților. La cea de-a doua conferință din cadrul seriei, 19 aprilie, tot de la ora 18:00, va fi prezent în mijlocul credin­cioșilor și tinerilor arhim. Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămin­telor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

„Tema pe care am ales-o este generoasă și oferă fiecărui invitat  posi­bilitatea propriului unghi de abordare, potrivit formării și ex­periențelor dobândite. Provocările sunt multe, iar mirajul acesta al societății contemporane ne cuprinde pe toți, mai ales pe tinerii care se află în căutare de valori și de modele pe care să le urmeze în drumul lor de dezvoltare educațio­nală, profesională și creștere duhovnicească. Întrucât tinerii sunt viitorul societății și al Bisericii, trebuie să investim atât în ei, cât și în fiecare dintre noi, pentru a putea gestiona diferitele situații de ordin emoțional cu care se confruntă, fiind conș­ti­enți, totodată, și de noile provocări sociale contemporane. Din acest punct de vedere, ne-am propus să aducem în atenție perspectiva unui ierarh cunoscut în rândul tinerilor și a unui monah care, prin prisma vocației sale și a locului în care se ostenește de mai mulți ani, poate oferi o analiză profundă asupra acestui subiect”, ne-a declarat părintele Ște­fan Ababei, consilier patriarhal și parohul Bisericii Dom­nița Bălașa din Bucu­rești.