O nouă sesiune de admitere la Facultatea de Teologie din Craiova

Data: 05 Septembrie 2014

Facultatea de Teologie din Craiova organizează, în această perioadă, o nouă sesiune de admitere pentru studii universitare de licenţă. Candidaţii se pot înscrie la una din cele două specializări, Teologie ortodoxă pastorală şi Artă sacră, în perioada 1-10 septembrie. La Teologie ortodoxă, probele eliminatorii (vizita medicală, examenul psihologic şi aptitudini muzicale) vor fi susţinute pe 11 septembrie, iar pe 12 septembrie se va susţine examenul scris la teologie dogmatică. Candidaţii la specializarea Artă sacră vor susţine probele eliminatorii pe 11 septembrie, iar pe 12 septembrie vor susţine un interviu şi o probă practică. Rezultatele finale vor fi afişate pe 15 septembrie. Pentru sesiunea de admitere din toamnă, Facultatea de Teologie din Craiova scoate la concurs 24 de locuri cu taxă la Teologie ortodoxă pastorală, iar la Artă sacră, 3 locuri la buget şi 9 locuri cu taxă. Detalii suplimentare pot fi obţinute la secretariatul facultăţii sau accesând site-ul teologie.central.ucv.ro. (Diac. Gheorghe Cioiu)