O nouă sesiune de proiecte prin APDRP, din 9 iunie
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat ieri o nouă sesiune de depunere de proiecte, care va cuprinde trei măsuri de finanţare din cele cinci active în acest moment, potrivit datelor furnizate de APDRP. Astfel, între 9 iunie şi 27 iunie vor fi primite proiecte pentru măsura 123 - Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice (procesare), împreună cu cele două Scheme de ajutor de stat aferente ei: XS13/ 2008 (Stimularea IMM-urilor care procesează produse agricole) şi XS28/2008 (Stimularea micro-întreprinderilor din domeniul prelucrării primare a produselor forestiere). Potrivit APDRP, pentru măsurile 121 (Modernizarea exploataţiilor agricole) şi 322 (Renovarea şi dezvoltarea satelor), care au avut deja trei sesiuni de depunere, se vor organiza sesiuni la fiecare două luni. În aceste condiţii, următoarea sesiune de depunere va fi în luna iulie. Această decizie a fost luată pentru a fluidiza procesul de evaluare şi selectare a proiectelor, precizează APDRP, ţinând cont de faptul că încă nu a fost finalizat procesul de evaluare pentru prima sesiune din luna martie. Până în acest moment, numai în lunile martie şi aprilie au fost primite 1.853 de proiecte, cu o valoare a ajutorului public de peste un 1,1 miliarde de euro. Potrivit APDRP, în luna iulie vor mai fi lansate încă cel puţin şase măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), trei pentru dezvoltare rurală şi trei pe agricultură, urmând ca în septembrie şi octombrie alte 5 măsuri, în special cele destinate agriculturii, să fie activate. PNDR a fost aprobat în data de 20 februarie 2008 de reprezentanţii celor 27 state membre din cadrul Comitetului de Dezvoltare Rurală, structură instituţională a Comisiei Europene cu responsabilităţi în acest domeniu şi a fost lansat la începutul lunii martie. Valoarea totală alocată României pentru dezvoltare rurală este de aproximativ 8 miliarde de euro, până în 2013.