O nouă stareţă la Mănăstirea Parincea
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a hirotesit-o luni, 7 septembrie 2015, în funcţia de stareţă pe monahia Tatiana Lungu. Fiică duhovnicească a vrednicilor de pomenire părinte Mihail Velea şi ucenică a stavroforei Evlampia Corciu, maica Tatiana se înscrie în şirul tinerilor cu vocaţie, vieţuitori în mănăstire, care, sub ascultarea arhipăstorului Romanului şi Bacăului, se străduiesc să menţină vie flacăra rugăciunii departe de lume. „Noua maică stareţă de la Parincea a ales slujirea lui Hristos în anul 1993. Atunci a venit la Parincea, unde a făcut ascultare şi a participat la toate activităţile obştii. A fost tunsă în monahism imediat după anul 2000 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim şi, de-a lungul anilor, cu smerenie şi dragoste de Dumnezeu, a îndeplinit mai multe ascultări şi sarcini administrative în cadrul obştii“, a menţionat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.