O, om!

Data: 10 August 2018

O, om!, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
De tot ce spui în scris sau grai!
De pilda ce la alţii dai
Căci ea mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să-i îndrume
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus, în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort odată,
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură în gură
Va-nveseli sau va-ntrista
Va curăţi sau va-ntina
Rodind sămânţa pusă în ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt; cuvântul scris
Este un leac sau o otravă.
Tu vei muri dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre ocară sau slavă.
Ai spus un cântec, versul tău
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău
Spre curăţire sau desfrâu
Lăsând în inimi rodul tău
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale a ta
În urma ta nu piere
E cale bună sau e rea
Va prăbuşi sau va-nălţa
Vor merge suflete pe ea
La pace sau durere
Trăieşti o viaţă, viaţa ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
Ori fericire pe vecie, ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita: Fii credincios!
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în inimi luminos
Un semn, un gând, un drum frumos
Căci pentru toate ne-ndoios
Odată vei da seama.
Amin.
(Sfântul Ioan Iacob de la ­Neamţ - Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaş ca mine...”, Opere ­complete, Doxologia, 2010)