O ordonanţă de urgenţă, soluţia pentru evitarea scumpirii gazelor
Preţurile la energia furnizată consumatorilor casnici conectaţi la centralele termice de cartier ar putea creşte de la1 ianuarie 2015 cu 28% până la 38%, potrivit preşedintelui ANRE. O soluţie pentru evitarea scumpirii ar fi emiterea unei ordonanţe de urgenţă din partea Guvernului, prin care să fie scoase CET-urile din rândul consumatorilor de pe piaţa liberă.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a notificat Guvernul să aprobe de urgenţă un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care să scoată CET-urile din rândul consumatorilor de pe piaţa liberă, în caz contrar existând pericolul creşterii preţurilor la energia termică cu până la 38% începând cu 1 ianuarie 2015. Calendarul de liberalizare a preţurilor pe piaţa energiei presupune creşteri trimestriale ale preţului gazelor din producţia internă. „În momentul în care centralele termice care furnizează energie şi apă caldă consumă gaze la preţul concurenţial cu cel de la industrie, aceasta ar însemna, după calculele ANRE, că preţul de producţie la gigacalorie ar putea să crească între 28% şi 35%. Este vorba de preţul de producere, asta nu înseamnă că se reflectă în preţul gigacaloriei la final, dar, sigur, ar avea un ascendent al preţului final tocmai că achiziţia de către aceste termocentrale vine din piaţa concurenţială, care ar discrimina consumatorii casnici“, a afirmat domnul Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE.
De la 1 ianuarie 2015, producătorii mari de energie termică, de exemplu CET-urile, ar trebui să plătească preţul reglementat de piaţa liberă, mult mai mare decât preţul pe care îl plăteşte un consumator care, de exemplu, se încălzeşte cu o centrală proprie de apartament. De aici vine riscul creşterii preţurilor la energia termică pentru consumatorii racordaţi la sistemul centralizat. „Ca să nu se transfere acest preţ, mai mare cu 40% de la 1 ianuarie, la consumatorul casnic racordat la sistemul centralizat, atunci este nevoie de o reglementare a legii prin adoptarea, de către Guvern, a unei ordonanţe de urgenţă“, a declarat domnul Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de servicii şi industrii din Camera Deputaţilor, care a mai arătat că această ordonanţă se află în discuţie la Departamentul pentru Energie.
De cealaltă parte, Departamentul pentru Energie precizează că va analiza solicitarea amânării liberalizarii preţurilor pentru centralele care produc energie termică pentru populaţie. „Avem făcută o cerere formulată la Comisia Europeană de a amâna liberalizarea nu numai pentru CET-uri, dar şi pentru IMM-uri, care şi ele au o problemă de aliniere şi de comportament într-o piaţă liberalizată ce încă nu a ajuns la maturitate în România. Aşteptăm răspunsul până la finele acestei săptămâni, iar dacă CE spune nu la consumatorul non-casnic, la consumatorul industrial, atunci o să facem o amânare de liberalizare doar pentru CET-uri, dar nu o să facem o amânare de liberalizare de un an, aşa cum ne cere ANRE. Dacă vom face o amânare - şi o vom face - pentru CET-uri o să o facem pentru şapte ani“, a precizat ministrul delegat pentru energie, domnul Răzvan Nicolescu.
Totodată, Departamentul pentru Energie susţine că preţurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale din producţia internă vor rămâne neschimbate, la 1 ianuarie 2015, în raport cu nivelurile actuale.
În mediul urban sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire şi apă caldă pe gaze naturale 1,6 milioane de apartamente. (Oana Nistor)