O parohie din Timișoara alături de oamenii străzii

Data: 05 Feb 2026

Parohia ortodoxă Dacia din Timișoara, Protopopiatul Timi­șoara I, cu binecuvântarea Înalt­prea­sfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, continuă și în acest an campania de ajutorare a oamenilor străzii cu cel puțin o masă caldă pe săptămână. Peste 60 de oameni ai străzii de la centrele de suport ­pentru situații de urgență ale Primăriei Timișoarei de la Pădurea Verde, din zona Martir Elena ­Nicoară  și Telegrafului primesc ­re­gulat din partea Parohiei Dacia din Timișoara, prin purtarea de grijă a preotului paroh Zaharia Pereș, o masă caldă cu trei feluri de mâncare, în special în zilele de la sfârșitul săptămânii când se poate înlocui hrana rece. 

Duminică, 1 februarie, ca și în alte zile din luna trecută, cu sprijinul mai multor binefăcători, printr-o bună colaborare cu reprezentanții parohiei, s-a reușit continuarea sprijinirii celor cu diferite nevoi ajunși în centrele de suport ale orașu­lui. „Campania de binefacere continuă și în perioada următoare tocmai pentru a se arăta că prin aceste mici gesturi de altruism, se poate trece mai ușor peste încercările vieții și se poate aduce un zâmbet pe chipul semenilor noștri aflați în dificultate”, ne-a transmis preotul paroh Zaharia Pereș.