O poveste cu minciuni

Un morar cerea dijmă mare tuturor celor pe care-i învingea la spus minciuni. M-am dus şi eu cu grâu la măcinat şi i-am spus următoarea minciună:

„Tata are trei sute de ştiubeie. Şi ştie toate albinele. Când pleacă dimineaţa la strâns miere, le numără. Le numără şi la întoarcere, să nu se prăpădească vreuna. Într-o zi, o albină nu-i iese la socoteală. - Să mergem să căutăm albina, îmi zice tata. Ce să vezi? Un om a prins albina strângând miere pe câmpul lui, a înjugat-o la plug şi ara cu ea. Supărat, tata ia albina şi o duce acasă. La gât, jugul îi făcuse o rană urâtă. Tata a pus miez de nucă pe rană şi, ce să vezi, dimineaţa crescuse un nuc pe gâtul albinei. Ba avea şi nuci! Vin ciorile să ne fure nucile. Tata arunca cu bulgări de pământ după ciori, arunc şi eu. Şi din bulgării ăia au crescut două hectare de pământ în nuc. Ne-am suit cu boii şi plugul, am arat, am semănat grâu... Apoi am chemat oamenii să ne ajute la secerat. Când colo, un iepure era ascuns în grâu. Un secerător azvârle cu secera după iepure. Secera i se prinde de coadă şi cât aleargă iepurele prin grâu, ba încolo, ba încoace, a secerat tot grâul. Şi, dacă nu mă crezi, uite, ţi-am adus grâul, să-l macini!“ - Dă-mi grâul să ţi-l macin pe gratis, spuse morarul, rămas cu gura căscată la minciuna mea.