O poveste cu tâlc

Românii s-au ferit de frig îmbrăcându-se iarna cu haine din ţesături groase din lână. Au purtat obiele, peste pantaloni şi ciorapii de lână, şi cojoace din blană de oaie, când frigul era foarte mare. Oare nu lâna protejează oaia de frig?

În poveşti şi snoave şi-au strecurat deseori experienţa în legătură cu ploaia, vântul, gerul şi căldura. Aşa, cine le asculta le ţinea mai uşor minte. Să vă spun şi eu o snoavă. O fată frumoasă şi isteaţă nevoie mare se întâlneşte cu trei flăcăi: Gerul, Căldura şi Vântul. Flăcăii o salută, dar ea răspunde: - Mulţumesc numai unuia dintre voi. Şi pleacă mai departe. Însă flăcăii se opresc şi încep să se certe, fiecare susţinând că lui i-a mulţumit fata. Vântul zice: - Hai mai bine după fată, să o întrebăm pe ea cui i-a mulţumit. Cei trei se învoiesc şi se duc după fată. Fata le spune că i-a mulţumit Vântului. Supărat, Căldura îi zise fetei: - Lasă că te prind eu la vară, pe câmp! - Nu-mi pasă, dacă bate vântul! i-a răspuns fata. Gerul, şi el supărat, începe şi el să-i spună: - Lasă că te prind eu la iarnă! - Nu-mi pasă, dacă nu bate vântul! i-a răspuns şi lui fata şi a plecat. Cei trei flăcăi au înţeles ce a vrut să spună fata; dar voi aţi înţeles?