O poveste cu tâlc
Cică s-au întâlnit, pe la miezul nopţii, Holera, Ciuma şi Moartea. Fiecare s-a lăudat că va obţine un miel gras de la un cioban din apropiere. Prima s-a dus Holera. S-a pomenit bietul cioban cu o babă urâtă cu ochi răi:
- Cine eşti dumneata şi cei vrei de la mine? - Eu sunt Holera! Am venit să-mi dai mielul cel mai gras, altfel te îmbolnăvesc! - Nu mă tem de tine, am să mănânc usturoi şi nu o să-mi poţi face nimic! A plecat Holera cu buzele umflate, s-a dus şi Ciuma la cioban. - Dumneata ce vrei de la mine? - Eu sunt Ciuma şi vreau să-mi dai mielul cel mai gras, altfel... - Eu de tine nu mă tem! Am să dau foc la gunoaie, am să stau în fumul lor şi n-o să-mi poţi face nimic! A plecat şi Ciuma, opărită de ciudă. Moartea s-a apropiat şi ea de cioban, cu coasa în mână, cum îi place să umble. - Dumneata ce pofteşti de la mine? - Eu sunt Moartea şi vreau mielul cel mai gras! - Ţi-l dau din toată inima, ba ţi-l duc şi până acasă, i-a spus ciobanul, înfricoşat. A luat mielul şi s-a dus după Moarte. Casa era plină de tot felul de gheme, mai mari, mai mici... - Ce sunt astea?, o întreabă pe Moarte. - Vieţile oamenilor. - Dar al meu care e? - Uite, ăsta! Ghemul lui era mare. Atunci ciobanul ia mielul înapoi şi-i spune: - Văd că mai am zile! Îţi iau mielul înapoi, căci am nevastă şi copii mici şi le trebuie şi lor mâncare! Şi s-a dus acasă.