O procesiune de mărturisire a credinţei

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 24 Aprilie 2013

Anul acesta, pelerinajul din Bucureşti organizat cu ocazia sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim va începe cu slujba Vecerniei, ce se va oficia pe platforma Catedralei Mântuirii Neamului (sau la Paraclisul patriarhal „Învierea Domnului“, dacă va ploua), sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 15:00.

După slujbă, se va citi rugăciunea de mulţumire pentru lucrările realizate la infrastructura viitoarei Catedrale patriarhale, se vor sfinţi stâlpările, după care se va pleca în pelerinaj după următorul program: prima oprire se face la ora 17:15, la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, după care se continuă pe Calea 13 Septembrie, Bd. Libertăţii şi Bd. Regina Maria; a doua oprire se face la ora 17:30, la Biserica „Sfântul Nicolae“ - Vlădica, după care se continuă pe str. 11 Iunie, str. Principatele Unite, str. Enăchiţă Văcărescu şi str. Sfânta Ecaterina; a treia oprire se face la ora 17:45, la Paraclisul universitar „Sfânta Ecaterina“, după care se continuă pe str. Bibescu Vodă, apoi pe Dealul Patriarhiei; pelerinajul se încheie la ora 18:00, la Catedrala patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi şi binecuvântaţi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Semnificaţiile duhovniceşti ale pelerinajului de Florii

Pelerinajul de Florii se desfăşoară după încheierea celor patruzeci de zile de post, zile de pocăinţă, de smerenie şi de răstignire a faptelor celor rele săvârşite. Participarea la pelerinajul de Florii reprezintă participarea credincioşilor la viaţa Bisericii. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, arată în cartea „Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului“, (Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, pp. 180-181), că „icoanele şi florile purtate în procesiune simbolizează lumina şi virtuţile adunate în suflet prin nevoinţele postului. Folosul duhovnicesc al pelerinajului poate fi cuprins în cuvinte simple: o procesiune de mărturisire a credinţei, o întărire în frăţietate a parohiilor, un semn al libertăţii şi dorinţei de a căuta sfinţenia, un prilej de a medita asupra vieţii noastre ca trecere, o prevestire a Sfintelor Paşti, o binecuvântare pentru cetate şi o bucurie de sărbătoare creştină“. 

Pelerinajul de Florii este organizat pentru a şasea oară în Arhiepiscopia Bucureştilor, acesta fiind iniţiat în anul 2008. Pelerinaje similare sunt organizate în „Sâmbăta lui Lazăr“ în toate eparhiile din ţară.