O săptămână închinată artelor vizuale
Facultatea de Teologie din Craiova organizează în această săptămână o serie de activităţi şi evenimente academice închinate în special artelor vizuale. Între cele mai importante se numără Simpozionul internaţional „Artă și spiritualitate în spațiul cultural-eclesiastic românesc” şi expoziţia „Interferenţe artistice”.
Între cele mai recente activităţi dedicate artelor vizuale şi bisericeşti, organizate în Cetatea Băniei, se înscriu săptămâna aceasta două evenimente de rezonanţă, organizate de Facultatea de Teologie, prin Secţia de Arte Vizuale. Prima dintre ele, expoziţia „Interferenţe artistice”, a fost deschisă la finele săptămânii trecute în incinta Galeriilor „Cromatic” din Craiova. Lucrările expuse au fost realizate de studenţii anilor I şi II de la Secţia Arte Vizuale din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova. Lucrările prezentate în acest context au avut un caracter variat, fiind coordonate de lect. univ. dr. Emilian Popescu şi lect. univ. dr. Emilia Burlan Fira. În derularea proiectului s-au implicat şi reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. „«Interferențe artistice» este realizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, și se numără printre manifestările incluse în programul celei de-a XXII-a ediţii a «Zilei Municipiului Craiova». Expoziția este deschisă la Galeriile «Cromatic» din Craiova şi va putea fi vizitată zilnic, în perioada 1-9 iunie, în intervalul 9:00-16:00”, a spus lect. dr. Emilia Burlan.
Simpozionul internaţional „Artă şi spiritualitate”
Cel de-al doilea eveniment dedicat artelor vizuale la Facultatea de Teologie din Craiova va avea loc în perioada 7-8 iunie, la noul sediu al instituţiei din strada Brestei nr. 24. Este vorba despre lucrările Simpozionului internaţional „Artă și spiritualitate în spațiul cultural-eclesiastic românesc”. Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc în Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu”, în prezența IPS Părinte Mitropolit Irineu, care va rosti cuvântul de binecuvântare. Între invitaţi se numără: pr. dr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal, Adrian Marinescu, cercetător independent, conf. univ. dr. Dumitru Sorica, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, dr. Katerina Djulgerova, critic de artă - Vidin (Bulgaria), Silvio Cattani, Academia de Artă Rovereto (Italia), dr. Bogdan Aleksandrov, directorul Muzeului de Artă din Vidin (Bulgaria), Mihai Țopescu, artist vizual - membru al UAPR - Tg. Jiu, prof. univ. dr. Cornel Tatai-Baltă, Facultatea de Istorie a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Nicolae Suciu, Centrul Universitar Nord din Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Mihaela Palade, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, conf. univ. dr. Laura Codrina Ioniță, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, prof. univ. dr. Marcel Muntean, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, conf. univ. dr. Annamaria Baciu, Facultatea de Teologie din Craiova, asist. univ. dr. Victoria Grădinar, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj etc.
Simpozionul este organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, prin Secţia Arte Vizuale, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.