O sărbătoare pentru români

Un articol de: Dan Cârlea - 31 Mai 2016

Românii au fost sărbătoriţi la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti şi în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, pe 28 și 29 mai, printr-o serie de evenimente, grupate sub titlul „Ziua Românilor de Pretutindeni”, ce au adunat la un loc meşteri artizani, ansambluri etnofolclorice, dar şi români care au avut succes în străinătate, graţie educaţiei şi ştiinţei. În seara zilei de 28 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, a avut loc conferinţa Excelenţa românească peste hotare”, unde au fost abordate teme din zona identităţii naţionale a românilor din afara graniţelor, precum şi rolul important pe care educaţia din România l-a avut în formarea acestora. În ceea ce privește tradiţiile poporului nostru, acestea au fost puse în valoare la Muzeul Satului, unde meşteri artizani şi rapsozi, formaţii din Basarabia şi din Valea Timocului, înconjuraţi de casele aparţinând tuturor zonelor ţării, au încântat publicul. Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Roman, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” şi Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.