O sărbătoare străveche: Ignatul

Oamenii păstrează numai lucrurile care le sunt de folos. De multă vreme, nu se mai ştie de ce porcii trebuie tăiaţi pe 20 decembrie, în ziua de Ignat, dar prin sate mulţi îi taie şi azi în această zi. Mesele sărbătorilor de iarnă, Crăciunul, Anul Nou, Sfântul Vasile, Boboteaza şi Sfântul Ioan, trebuie să fie îmbelşugate. Înainte de a fi inventat frigiderul, ţăranii profitau de frig pentru a-şi conserva kilogramele de carne, cârnaţi şi slănină. Cu atâta carne la dispoziţie, tot acum se făceau nunţile, în câşlegi: perioada dintre Postul Naşterii Domnului şi Postul Sfintelor Paşti. Dar e bine să ştim că această zi cu nume creştin, Ignatul, este un amestec între sărbătoarea ortodoxă a Sfântului Ignatie Teoforul şi o sărbătoare străveche, probabil legată de Anul Nou, iar porcul nu este nici el un animal obişnuit, aşa cum pare.

Unele popoare vechi sărbătoreau Anul Nou iarna, în preajma solstiţiului de iarnă, când lumina biruia în lupta cu întunericul şi ziua începea din nou să crească. Altele, care trăiau mai ales din cultivarea pământului, începeau anul primăvara, odată cu reînvierea naturii. Atunci oamenii aduceau jertfe zeilor, în încercarea de a-şi asigura o recoltă mai bună. Porcul a fost deseori folosit în aceste sacrificii. Se sacrificau porci pentru zeii şi zeiţele fecundităţii pământului şi animalelor: Demeter, Ceres, Tellus, Freya. Romanii, strămoşii noştri, tăiau şi ei porci pentru sacrificii. Sărbătorile străvechi mi s-au părut mai aspre decât sărbătorile creştine, unde la Sfânta Liturghie se aduce jertfa fără sânge, a laudei. Oamenii trebuiau să aducă jertfe, iar cei care încălcau regulile erau pedepsiţi cu răutate de zeităţile respective, uneori chiar omorâţi. Cel puţin aşa se spune în poveştile despre pedepsele primite de femeile care au spălat sau au tors de Ignat, de Joia Mare, marţi seara... Românii nu se închină la zei, ca strămoşii lor. Totuşi, de Ignat taie porci. Mai au doar câteva credinţe străvechi, care însoţesc tăierea animalului. Se spune, de exemplu, că e bine să vezi sânge de porc negru sau să te mânjeşti cu sânge. După tăiere, copiii mici erau suiţi pe animal, ca să fie sănătoşi peste an. Sângele se aduna într-un castron cu mei şi se usca; era bun la diferite boli. Iar oamenilor care ajutau la tăiat li se dădea o masă specială, numită „pomana porcului“. Prin unele părţi, era atât de mare presiunea zilei de Ignat, încât oamenii săraci, care nu aveau nici un porc, tăiau măcar o găină sau se înţepau la deget, numai să vadă sânge! Mai spun oamenii că nu e bine nici să nu sacrifici porcul de Crăciun. Se zice că de nu-l tai, după această zi nu mai mănâncă şi slăbeşte, căci şi-a visat cuţitul şi ştie că va muri. Ziua intră în contradicţie cu postul Naşterii Domnului. Dar să ştiţi că mulţi oameni credincioşi tăiau porcul şi făceau tobă, caltaboşi, lebărvurşti şi şuncă fără să guste! Şi sunt şi zone în care, pentru a respecta postul, oamenii nu taie porcul de Ignat, ci după Crăciun, când se dă dezlegare la dulce. Pentru ei postul e mai important decât porcul, şi asta e bine. Prin Moldova se mai fac şi astăzi nişte turte, numite „scutecele Maicii Domnului“. Toate gospodinele se grăbesc să le coacă până de Ignat şi le umplu cu nucă şi zahăr abia în ajunul Crăciunului, când le dau de pomană. Dacă le coc după Ignat, cred ele, se duc pătate de sângele porcilor pe lumea cealaltă! Aşa că, vedeţi, nici pentru creştini Ignatul nu e o zi oarecare. Cine a fost Ignat? Oamenii nu ştiu prea bine. Sunt multe poveştile despre Ignat, şi unele se bat cap în cap. Aşa e cu poveştile, spun vrute şi nevrute. Să vă spun una pe care o ştiu de la nenea Doenel Vulc din Ţara Haţegului. În Ţara Haţegului, Ignatul este o zi foarte respectată şi astăzi. Era un om sărac care avea o droaie de copii. Şi porc n-avea, sărmanul. Bani n-avea să cumpere. S-a dus la târg, să se împrumute şi să cumpere şi el unul mai mic. La târg a găsit pe cineva care vindea nouă grăsuni, adică purceii de-o jumătate de an, numai buni de tăiat. L-a întrebat: - Dumneata cât ceri? N-ai putea să-mi dai pe datorie, că nu am bani, sunt om sărac! Omul i-a zis aşa: - Eu ţi-i dau pe toţi. Dar să-mi dai ce nu ştii dumneata că ai acasă. S-a gândit omul: - Cum să nu ştiu eu ce am acasă! Mai ales că oamenii nu aveau atâtea lucruri ca acuma. Au bătut palma. - Vezi că eu vin târziu. După cina mare. Numai atuncea viu la fereastră şi-acolo trebuie să-mi răspunzi la nişte întrebări. Dacă nu reuşeşti, îmi dai ce ne-am înţeles. Omul, bucuros, se duce acasă. Copiii mai mărişori îi ies în cale: - Băi, uite, tata vine de la târg cu nouă porci şi mama a mai născut un copil! El n-a ştiut de copil! Atunci s-a lovit cu palma: - Asta-mi cere omul ăla! Aşa e, pe el n-am ştiut că-l am acasă! I-a povestit nevestei toată tărăşenia şi s-au întristat foarte mult. Mai târziu, spre seară, vin nişte călători. I-au primit peste noapte, i-au omenit cu ce aveau… Dar era Domnul Hristos cu nişte ucenici. - Măi, Ignate, de ce eşti supărat? - Cum să nu fiu supărat? Uite ce-am păţit. I-a spus povestea. Domnul Hristos îi spune: - Lasă, Ignate, nu fi supărat! Stai liniştit, că Eu vorbesc în locul tău. Bine. A trecut timpul şi vine necuratul, că el voia să ia copilul. - Ghici-me-i ce-i unu? I se răspunde dinăuntru: - Omul cu un ochi rău vede. - Ghici-me-i ce-i doi? - Omul cu doi ochi bine vede. - Ghici-me-i ce-i trei? - Carul cu trei roate rău merge. De-afară, necuratul zice: - Tu eşti, Doamne? - Ignat săracul. - Ghici-me-i ce-i patru. - Carul cu patru roate bine merge. - Ghici-me-i ce-i cinci! - Mâna cu cinci degete bine lucrează. - Ghici-me-i ce-i şase. - Fluierul cu şase găuri bine zice. - Ghici-me-i ce-i şapte. - Unde-s şapte fete într-o casă, şezătoare deplină. - Ghici-me-i ce-i opt! - La lină fântână mulţi oameni s-adună. - Ghici-me-i ce-i nouă. - Nouă grăsuni, să-i mănânce Ignat sănătos! - Ghici-me-i ce-i zece. Mântuitorul i-a zis: - Crapă, diavole, în patrusprezece! A crăpat şi Ignat a rămas cu porcii. De atunci a rămas datina că la Ignat se taie porcii. Viaţa adevărată a Sfântului Ignatie Teoforul Sfântul Ignatie a fost contemporan cu Domnul Iisus Hristos. Spune tradiţia că ar fi fost acel copil pe care l-a luat Domnul în braţe când le-a zis apostolilor: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine mă va primi“. A fost ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul, şi pentru credinţa sa a fost uns episcop în Antiohia Siriei. Dar a fost prins şi, mărturisindu-şi credinţa, a fost dat la lei să-l sfâşie. Aşa şi-a primit moartea de mucenic, păstrându-şi credinţa nestrămutată. ▲ Ştiaţi că? - Porcul a fost domesticit cu 7.000 de ani înainte de Hristos, dar după ce au fost domesticite oaia şi vaca? Aceasta pentru că porcii nu puteau urma popoarele nomade în călătoriile lor lungi. Când oamenii au devenit sedentari, şi-au construit case şi au început să practice agricultura, au învăţat să crească şi porci. Povestea lor a început, se pare, prin Asia. Sunt dovezi că egiptenii antici şi mesopotamienii creşteau porci. Ca urmare a domesticirii, colţii şi râtul li s-au micşorat, iar pielea, din neagră, a devenit roz, aşa cum o ştim cu toţii. - Evreii şi musulmanii nu mănâncă porci? Nu le permite religia. Ei mănâncă doar animale cu copita despicată, ca vacile şi oile.