O seară de colinde pe malurile Dunării

Data: 18 Decembrie 2010

În oraşul Moldova-Nouă s-a organizat recent o seară de colinde sub oblăduirea duhovnicească a parohiilor din localitate. Momentul a fost cu atât mai emoţionant şi cu totul inedit pentru oraşul Moldova-Nouă, cu cât a participat şi Corala preoţilor din Protopopiatul Oraviţa, sub îndrumarea părintelui protopop Ion Văran şi dirijat de părintele Petru Boru de la Parohia Comorâşte.

În cuvântul de deschidere, părintele Remus Căta de la Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" Moldova-Nouă a subliniat importanţa sărbătorii Crăciunului şi bucuria pe care o aduce acest mare praznic al creştinătăţii. A urmat apoi cuvântul părintelui protopop, care, printre altele, a accentuat rolul colindelor. "Colindele poartă prin veacuri cuvântul tainic al Naşterii Sfinte. Ele aduc în casele oamenilor şi multe datini, care şi-au păstrat esenţa de arhaic: adică neuitatele colinde. De asemenea, conform tradiţiei populare, rolul colindelor este şi de a proteja casele oamenilor de duhuri rele", a arătat părintele protopop. În continuare s-a desfăşurat programul artistic cu debutul tinerilor elevi de la Liceul Moldova-Nouă, conduşi de profesorul Claudia Mărculescu, având un repertoriu de cinci colinde, după care a urmat grupul de elevi de la Şcoala Generală Nr. 3 din Moldova-Nouă, conduşi de prof. Cristina Matei, care au interpretat patru colinde. Momentul festiv următor a aparţinut unor tineri elevi de la Liceul din Oraviţa, care au interpretat o piesă de teatru, după care tânărul elev Nenad Voichescu de la Şcoala Generală Nr. 4 din Moldova Nouă a prezentat două colinde acompaniate la acordeon. În continuare, tinerele care alcătuiesc Corala "Aurora" din Oraviţa au prezentat un repertoriu cu totul aparte, format din şase piese, iar în încheiere, părintele protopop a invitat corala preoţilor din Protopopiatul Oraviţa, care au interpretat opt colinde cu un farmec specific trăirii creştine. (Protos. Casian Ruşeţ )