O soluţie pentru Cipru

Data: 27 Martie 2013

Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, sugerează ieşirea Ciprului din zona euro pentru a face faţă crizei cu care se confruntă în prezent şi a nu repeta soarta Greciei. Astfel, ieşirea din zona euro ar fi scenariul cel mai favorabil pentru Cipru, consideră Krugman pe blogul său, găzduit de site-ul web al publicaţiei New York Times.

„Da, Cipru ar trebui să părăsească zona euro chiar acum. Motivul este simplu: rămânerea va însemna o recesiune incredibil de severă, care se va extinde pe durata a mai mulţi ani, timp în care Cipru va încerca să construiască un sector bancar nou. Plecând din zona euro şi făcând posibilă o scădere a monedei locale, Cipru va accelera foarte mult această reconstrucţie“, apreciază Krugman.

Cipru, potrivit acestuia, are două sectoare majore destinate exportului: sectorul bancar şi turismul, dintre care primul a încetat practic să mai existe.

În plus, „troica“ creditorilor internaţionali cere Nicosiei noi măsuri de austeritate majore, în ciuda faptului că indicii bugetului insulei nu arată chiar atât de rău, consideră economistul american, adăugând că „nu va fi surprins dacă se va produce o scădere cu 20% a PIB-ului real al Ciprului“. În opinia sa, căderea cursului monedei locale va declanşa o explozie turistică şi va permite Nicosiei să caute noi sectoare pentru export, cum ar fi agricultura.