O soluție pentru copiii aflaţi în risc de sărăcie
Reconsiderarea cuantumului bursei de ajutor social devine „imperios necesară”, susţine Organizaţia Salvaţi Copiii, adăugând că aceasta ar trebui să reprezinte o treime din salariul minim pe economie anunţat pentru 2020, respectiv 750 de lei. Bursa de ajutor social este în prezent de 300 de lei. Organizația mai recomandă revizuirea formulelor şi a criteriilor de calculare a costului standard per preşcolar/elev, pentru a reduce dezavantajele cu care se confruntă copiii vulnerabili.
Salvaţi Copiii menţionează, în acest context, că anual abandonează școala aproximativ 30.000 de elevi, că rata mare a abandonului şcolar este strâns legată de riscul de sărăcie şi excluziune socială şi cere Guvernului o alocare bugetară corespunzătoare asigurării participării preşcolare şi şcolare a copiilor în condiţii de echitate, cu respectarea cu prioritate a principiilor calităţii şi incluziunii sociale.
Potrivit organizației, insuficienţa resurselor alocate de la nivel central „îi face pe copiii din zonele defavorizate extrem de vulnerabili, ştiut fiind faptul că bugetele proprii ale administraţiei publice locale sunt limitate”. „În plus, alocarea, la nivel local, de resurse pentru educaţie ori pentru orice alt domeniu care îi priveşte pe copii depinde de bunăvoinţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi nu de nevoile resimţite în comunitate”, arată ONG-ul.
Salvaţi Copiii transmite mai multe recomandări pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării, printre care o reevaluare „în regim de urgenţă” a infrastructurii educaţionale - clădiri, personal didactic, transportul elevilor, programe remediale, bunuri şi servicii adecvate, dar şi revizuirea formulelor şi a criteriilor utilizate pentru calcularea finanţării în funcţie de costul standard per preşcolar/elev, pentru a reduce dezavantajele cu care se confruntă copiii vulnerabili.
Organizaţia mai cere rezolvarea problemei transportului judeţean şi local al elevilor prin preluarea integrală de către Ministerul Educaţiei a responsabilităţii decontării navetei din bugetul propriu, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi pe bază de abonament.
Conform Salvaţi Copiii, în cazul copiilor, în România, rata sărăciei persistente era de 33,2% în 2018, iar, în acelaşi an, deprivarea materială severă înregistrată în rândul copiilor sub 6 ani (19%) era cea mai ridicată din UE, în care media este de 5,9% Totodată, în anul şcolar 2017-2018, rata abandonului şcolar la nivel naţional în învăţământul primar şi gimnazial a fost de 1,7% (aproximativ 30.000 de elevi). În ceea ce priveşte rata părăsirii timpurii a şcolii, la nivelul anului 2018, conform datelor Eurostat, România înregistrează o rată de 16,4%, cu 5,1 puncte procentuale sub ţinta stabilită (11,3%), cu un trend îngrijorător în cazul mediului rural (26,6%) şi al copiilor romi (77%).