O sută de milioane de lei pentru mediu şi ape
Guvernul a aprobat, marţi, finanţarea, cu 100 de milioane de lei din Fondul Naţional de Dezvoltare, a 81 de proiecte prioritare pentru dezvoltarea infrastructurii de mediu şi gospodărire a apelor. Proiectele sunt împărţite în trei categorii: asigurarea resurselor de apă (nouă proiecte), protecţia împotriva inundaţiilor (68 de proiecte) şi combaterea eroziunii costiere (patru proiecte). Lucrările vor fi realizate în toată ţara, în zonele afectate de inundaţiile din anii trecuţi, dar şi în zone cu risc major de producere a unor fenomene periculoase. În domeniul asigurării surselor de apă a fost alocată suma totală de 20,4 milioane de lei. Cele mai importante proiecte vizează lucrări pentru înlăturarea calamităţilor naturale produse în bazinul hidrografic Barcău în anul 1997 (judeţele Bihor şi Sălaj) - şase milioane de lei; refacerea barajului de priză de la Bâlciureşti (judeţul Dâmboviţa) - trei milioane de lei; punerea în siguranţă a barajului Iezer (judeţul Călăraşi) - două milioane de lei; acumularea Runcu (judeţul Maramureş) - 2,5 milioane de lei. În domeniul protecţiei împotriva inundaţiilor, au fost alocate sume pentru realizarea amenajării Valea Botizei, Valea Sassu şi Valea Poienilor (judeţul Maramureş) - patru milioane de lei; realizarea amenajării pentru combaterea inundaţiilor în bazinul hidrografic Râul Negru şi bazinul hidrografic Olt (judeţele Covasna, Harghita, Braşov) - trei milioane de lei; punerea în siguranţă a digului de lângă râul Buzău, tronson pod Mărăcineni - pod Vadu Paşii (judeţul Buzău) - 1,52 milioane de lei şi realizarea acumulării nepermanente Ginta pe râul Crişul Negru (judeţul Bihor) - patru milioane de lei. Suma totală alocată pentru proiectele din domeniul protecţiei împotriva inundaţiilor este de 63,6 milioane de lei. Pentru lucrările de combatere a eroziunii costiere a fost alocată suma totală de 16 milioane de lei, pentru consolidarea falezelor în oraşele Constanţa, Tuzla, zona Eforie Nord şi Sud şi în zona localităţii Costineşti. Potrivit ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, consolidarea falezelor respective va fi gata în doi-trei ani.