O sută de tradiții românești la MNȚR
Meşteri populari din diferite regiuni ale țării au fost prezenţi, la sfârșitul săptămânii trecute, la piața țărănească „100 de Tradiții Românești”, organizată în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), fiind aduse astfel în atenția bucureștenilor obiceiuri și meșteșuguri din lumea satului. La această ediție creatorii populari au venit cu costume tradiţionale și obiecte decorative din ceramică, lemn și sticlă.
Oamenii legaţi puternic de rădăcinile lor încă mai păstrează tradiția și meșteșugurile populare, precum Carmen și Petrică Brâncoveanu. Cei doi au reușit să ofere o călătorie în trecut, în cufărul cu țesături al bunicii, prin ceramica pictată care poartă amprenta familiei și prin stilul unic în care este lucrată. Mii și mii de puncte colorate așezate cu grijă pe farfuriile de ceramică închipuie frânturi din scoarțe tradiționale oltenești, tapiserii din Brașov, fețe de masă pentru zestrea fetelor, basmale din Maramureș, vitralii din case boierești, cuverturi de pat din Teleorman, zgărduțe, cufere săsești, măști cu zmei și motive geometrice din Oltenia, Dobrogea, și Maramureş. Cei doi meșteri au venit de această dată la piața țărănească și cu obiecte care să poată fi puse pe masă în ziua de Paști. Este vorba de candele în formă de ouă încondeiate.
De la ceramică la pictură am ajuns imediat, cu ajutorul meșterului Teodor Negoiță din Mehedinți. El pictează și încearcă să abordeze stiluri variate de lucru pentru a oferi obiecte inedite. Lucrează de la icoane pe scoarță de copac până la linguri și decorațiuni din lemn cu peisaje și personaje din lumea satului. Meşterul consideră că nu poți vorbi despre ce nu ai trăit, iar faptul că a copilărit la sat l-a determinat să aducă în atenția oamenilor frumusețea lucrurilor simple cu care se îndeletniceau țăranii.
Târgul „100 de Tradiții Românești” s-a încheiat, însă vă mai puteţi întâlni cu meșterii populari la MNŢR, în atmosfera târgului de la sat, la sfârșitul săptămânii, de vineri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)