O treime dintre angajaţi au stres la locul de muncă

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 10 Aprilie 2019

Aproximativ 30 la sută dintre angajaţi sunt afectaţi de stresul de la locul de muncă, fapt care reprezintă a doua problemă a activităţii profesionale, afirmă medicul specialist psihiatru Cozmin Mihai din cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi. Conform acestuia, stresul la locul de muncă generează probleme precum: insomnia, migrena, agitaţia, oboseala psihică şi fizică, iritabilitatea, starea permanentă de tensiune, dificultatea de concentrare, inapetenţa, gastrita, rectocolita hemoragică, refluxul gastroesofagian, astmul bronşic, afecţiunile endocrine, bolile cardiovasculare, ajungându-se chiar şi la moarte prematură cauzată de suprasolicitare - sindromul burnout.

„O cauză permanentă de stres ocupaţional este reprezentată de problemele în relaţionare, precum problemele apărute între şefi, subordonaţi sau colegi”, a explicat, pentru Agerpres, ­medicul psihiatru.