O treime dintre europeni folosesc tehnologia digitală în relaţia cu autorităţile
Comisia Europeană a elaborat un nou clasament al economiei şi societăţii digitale, iar România se situează pe ultimul loc în special la competenţe digitale şi integrarea tehnologiei digitale. Potrivit euractiv.ro, studiul priveşte anii 2013 şi 2014 şi oferă o imagine a nivelului de digitalizare a Europei, inclusiv un clasament al ţărilor cu cele mai bune rezultate în domeniu. În ceea ce priveşte experienţa digitală, nivelul variază considerabil, de la un indice de 0,68 din 1 la ţări precum Danemarca, la un indice de doar 0,31 în cazul României. În timp ce media europeană de utilizare a internetului în mod regulat este de 75%, în România procentul este de doar 48 %. Potrivit sursei citate, dacă serviciile publice digitale sunt o realitate curentă în unele ţări, acestea sunt aproape inexistente în altele. Astfel, 33% din utilizatorii de internet din Europa au utilizat formulare online pentru a transmite informaţii autorităţilor publice, procentul variind de la 69% în Danemarca la 6% în Romania. De asemenea, 26% dintre medicii generalişti din Europa utilizează sistemul online (ePrescriptie) pentru a transfera farmaciştilor prescripţiile, rata de utilizare a acestui sistem fiind de 100% în Estonia şi de 0 % în Malta. (Oana Nistor)