O vacanță medie pe litoral a avut 4,7 nopți
Valoarea medie a unei rezervări în sezonul estival 2023 a fost de 2.500 de lei, în creştere cu 5% faţă de 2022, dar durata medie a unui sejur a scăzut de la 4,9 la 4,7 nopţi, relevă un studiu al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). „Sezonul a început promiţător, însă rezervările s-au diminuat semnificativ în lunile iulie şi august. (…) Inflaţia, mai mare decât cea oficială, a erodat orice creştere. În plus, apa rece, cu o temperatură de 13 grade Celsius în august, este un fenomen fără precedent în ultimii 30 de ani”, a declarat Adrian Voican, vicepreşedinte ANAT. (C. Z.)