O viaţă în slujba parohiei Adâncata
Credincioşii parohiei Adâncata din judeţul Suceava şi-au luat rămas bun de la dascălul bisericii lor, Victor Ciornei, care a trecut la cele veşnice la vârsta de 82 de ani, după 57 de ani în care a activat în strana parohială. Înmormântarea a avut loc pe data de 14 martie, slujba fiind oficiată de un sobor format din 14 preoţi, în frunte cu pr. Vasilie Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava I.
Născut la 27 august 1930, din părinţii Dumitru şi Rareica, în satul Zvoriştea, judeţul Suceava, Victor Ciornei a urmat şcoala în satul natal, apoi seminarul la Suceava şi Dragomirna. Între anii 1950 şi 1953 a urmat şcoala de ofiţeri la Bucureşti. După terminarea cursurilor, nu a urmat cariera militară, ci s-a angajat la parohia Nicani, Zvoriştea, iar doi ani mai târziu susţine concurs la parohia Adâncata, unde este încadrat cântăreţ bisericesc. Timp de 57 de ani a activat în strana parohială, până în 1991 titular, apoi pensionar, ocupându-se de formarea corului parohial pe patru voci, care există şi astăzi. "Dascălul Victor Ciornei a rămas în amintirea satului nostru ca un om evlavios, truditor şi cu mult bun simţ. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii, după inima lui bună şi sinceră", a spus parohul de la Adâncata, pr. Alexandru Grivinca. (B.C.)