O viaţă simplă

M-a impresionat mereu felul în care duhovnicii, marii părinţi rugători ai Bisericii din trecut, dar şi de azi, reuşesc să înţeleagă viaţa şi să o tâlcuiască şi altora. Teologi exersaţi sau oameni cu simţ practic, monahi sau taţi de familii, autori prolifici sau sfătuitori de taină, cu toţii au fost caracterizaţi, pe lângă multe altele, de o însuşire aparent banală, pe care astăzi nu mai punem deloc preţ: au înţeles viaţa sau mai degrabă rostul vieţii. Este o experienţă pe care o facem cu toţii când citim sau ascultăm cuvintele lor. Când lucruri sau teme dificile, inexplicabile, nerezonabile se dezvăluie atât de firesc, în cuvinte atât de simple, cunoscute, încât avem impresia că răspunsul ori rezolvarea a fost mereu lângă noi, dar n-am putut să o vedem pentru că nu înţelesesem încă viaţa, pentru că nimeni poate nu ne învăţase până atunci că dificultăţile nu trebuie tratate cu dificultate, ci cu simplitate. Soluţii simple la chestiuni complicate - asta au căutat şi încă mai caută oamenii la duhovnici.

Ei, duhovnicii de ieri, de azi şi sunt convins că şi de mâine (pentru a demonta frica nejustificată a lipsei de duhovnici, căci afirmaţii nerealiste şi chiar şabloane de genul "ultimul mare duhovnic" se grăbesc, din punctul meu de vedere, să cuantifice o rânduială pe care nu o înţeleg îndeajuns), au explicat şi explică simplu viaţa, adică pe înţelesul tuturor, pentru că au dus şi duc o viaţă simplă, iar când spun simplă nu mă gândesc absolut deloc la superficialitatea raportării la propriul trai. Nu au trăit sau gândit în concepte sau principii, nici în obiective îndrăzneţe ori în teorii sau scheme, ci au fost şi sunt, pe bună dreptate, oameni ai clipei. Marele avantaj al unei astfel de conduite rămâne de departe realismul tulburător, adesea deranjant, dar nu mai puţin folositor. V-aţi întrebat vreodată ce putea să atragă la porţile chiliilor sau în cerdacurile mănăstirilor profesori universitari, oameni de stat, medici, ţărani, bătrâni şi copii şi adolescenţi? Vreo strategie PR a vreunui stareţ? O dorinţă de mediatizare imposibil de strunit? Sau răspunsurile la întrebările adresate? Ori lămuririle mult aşteptate? Duhovnicii nu s-au grăbit să teoretizeze despre viaţă, ci au vorbit despre ceea ce trăim în fiecare zi, cu bucurii şi necazuri, cu împliniri sau dezamăgiri. Nici nu au oferit reţete inventate peste noapte, soluţii extraordinare la toate neajunsurile vieţii sau exclusivităţi pedagogice. Au vorbit şi vorbesc despre viaţă trăind-o. De asta lumea venea la ei puhoi, pentru că aveau răspunsuri care înţelegeau viaţa fiecăruia. Credincioşii nu trebuiau să facă efort pentru a fi înţeleşi şi nici pentru a înţelege răspunsurile, care veneau pe loc, percutante, pentru că ei înţelegeau lumea şi viaţa lumii. Să nu transformăm trecerea la Domnul a părintelui Arsenie într-un prilej de teamă că nu vom mai avea astfel de oameni. Ar contraveni optimismului incurabil al lui şi al multor altora ca el. Să înţelegem că astfel de momente înseamnă nu doar plecarea unui mare duhovnic, ci şi răsărirea altuia.