O vizită de neuitat

Un articol de: Cornel Cadar - 09 Mai 2009

„Cu mare bucurie sosesc azi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător, înainte de toate, lui Dumnezeu cel Atotputernic Care, în prevăzătoarea Sa bunăvoinţă, mi-a hărăzit să văd realizat acest gând… Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de «Grădina Maicii Domnului», vin la tine în numele lui Iisus Cristos“. Sunt primele cuvinte rostite de Ioan Paul al II-lea, acum zece ani, când a păşit pe pământul României.

Acele frumoase zile stăruie în mintea multora. Imaginea îmbrăţişării dintre Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea şi Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rămâne emblematică pentru semnificaţia acelor zile. Strigătul de unitate de la ultima Liturghie, din Parcul Izvor, a reprezentat o dorinţă pe care credincioşii au simţit nevoia s-o exteriorizeze în acea ocazie. Au fost zile de speranţă, de bucurie şi de lumină, care i-au apropiat pe români mai mult de cele sfinte şi între ei. La împlinirea a zece ani de la istorica vizită, prima într-o ţară majoritar ortodoxă, au loc celebrări şi iniţiative culturale şi religioase în toată ţara. Rugăciuni speciale, conferinţe, expoziţii fotografice, lansări de cărţi, concert, simpozion, întâlniri ale liderilor Bisericilor şi ale oficialităţilor sunt prevăzute pe parcursul întregii luni, cu scopul de a reînvia spiritul acelor zile. Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, prin Excelenţa sa Dominique Mamberti, reprezentantul Sfântului Părinte, au prezentat mesaje joi, 7 mai, în cadrul simpozionului aniversar de la Academia Română. Un program special, „Întâlnire în Lumina Învierii“, a fost organizat ieri, 8 mai, la sediul Patriarhiei Române. Pentru astăzi sunt prevăzute la Catedrala catolică şi la Cate-drala ortodoxă din Bucureşti Liturghii şi rugăciuni de pomenire pentru Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist. Expoziţia de fotografii „«Ut unum sint» - Ioan Paul al II-lea în România“, cu imagini de arhivă din ţară şi de la Vatican, este prezentă, în acelaşi timp, în zece oraşe din ţară: Bucureşti, Constanţa, Blaj, Bistriţa, Cluj, Oradea, Iaşi, Roman, Oneşti, Bacău. Momente speciale care au menirea să amintească evenimentul petrecut în anul 1999 au loc şi în Moldova. În catedrala din Iaşi va avea loc mâine, 10 mai, începând cu ora 11;00, o Sfântă Liturghie oficiată de episcopul diecezei, iar la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif“, joi, 14 mai, va fi o oră de rugăciune urmată de conferinţe şi momente artistice. În cele trei zile cât a stat în România, Papa Ioan Paul al II-lea a sărutat pământul României, a adus omagiu poporului român, a apreciat istoria de suferinţă a românilor, precum şi valorile prezente în Biserica Ortodoxă; a adus, de asemenea, un omagiu Bisericii Greco-Catolice şi i-a încurajat pe toţi catolicii; i-a chemat pe români la a deschide inima pentru Mântuitorul şi la a redescoperi puterea care i-a animat pe martiri ca să-şi dea viaţa pentru Cristos. Vizita a dorit să contribuie la cicatrizarea rănilor produse în relaţiile dintre Biserici şi să deschidă un anotimp de colaborare reciprocă. Din punct de vedere spiritual, acele zile din luna mai ale anului 1999 au oferit ocazia de a reaprinde credinţa în suflete. Cuvintele Papei i-au întărit pe credincioşi. Episcopii catolici au fost îndemnaţi să se îngrijească de formarea preoţilor, a călugărilor şi a laicilor, să lucreze pentru a apăra familia, pentru a ocroti viaţa şi a-i sluji pe cei săraci. Memorabile sunt momentele de rugăciune ale Papei de la mormintele martirilor din Cimitirul „Bellu“ sau de la mormintele eroilor din Decembrie 1989. La fel de impresionantă a fost îmbrăţişarea din partea Papei a cardinalului Alexandru Todea, prezent la Liturghie în scaunul cu rotile, măcinat fiind de suferinţele celor 16 ani de închisoare. Fără îndoială, vizita lui Ioan Paul al II-lea în ţara noastră a fost unul dintre cele mai importante evenimente ecumenice. Cei doi lideri ai Bisericilor au fost împreună, s-au rugat şi au participat la Liturghiile ortodoxe şi catolice. Acele zile au făcut ca Bisericile creştine să fie mai aproape, au fost un prilej pentru credincioşi să se cunoască mai bine şi să aprecieze valorile şi bogăţiile spirituale pe care le au în comun. „Să izbucnească din Biserica Ortodoxă Română şi din cea Catolică o singură cântare de preamărire a numelui Domnului!“, a spus Papa. Celebrările dedicate aniversării unui deceniu de la vizita în România a Papei Ioan Paul al II-lea înseamnă aprofundarea mesajului lăsat de el Bisericii şi societăţii, un omagiu adus celui care ne-a vizitat, ne-a binecuvântat şi ne-a îndemnat: „Nu vă fie teamă: deschideţi larg porţile inimii voastre Mântuitorului Cristos! El vă iubeşte şi vă este aproape; El vă cheamă la un reînnoit angajament de evanghelizare“.