Oameni de pământ
Nu ne putem alege locul în care ne naștem. El ne alege pe noi. Pe mine m-a ales Teleormanul, iar din Teleorman, un sat, unde, în afară de cer și de lumina soarelui, toate erau de pământ: casele, oamenii, drumurile. Din pământ am fost făcut și eu, asemenea mamei, care, crezând că sunt supărat pe ea, fiindcă mă adusese într-o casă atât de mică pe lume, cea mai mică din sat, și că viața pe care mi-o dăduse era mică și ea, ca să poată încăpea într-una dintre cele două odăi ale casei, a vărsat câteva lacrimi, spunându-mi: O să mă poți ierta vreodată? Deși nu știam încă să vorbesc, am întrebat: Pentru ce? Pentru că nu e ceea ce poate așteptai tu. Ce vrei să spui, mamă? O altă țară era cu mult peste puterile mele. Asta e singura pe care o cunosc, iar din ea știu doar satul ăsta, atât, toți oamenii de aici au avut vieți la fel de mici ca a ta la început, dar ai să vezi că n-o să rămână așa, o să depășească înălțimea casei curând.
Și casa n-o să crească deloc? N-are de ce. O să fie mereu loc pentru viața ta în ea. Nicăieri n-o să ai atât de mult loc ca în casa în care te-ai născut. Poate numai în brațele mele, dar într-o zi va trebui să te las jos pe pământ, ca să poți începe să mergi. Lasă-mă chiar acum, am zis, vreau să-ți arăt că mai întâi o să încep să zbor.
Și chiar asta am făcut. I-am cerut îngerului din icoana de deasupra patului aripile lui și m-am ridicat cu casă cu tot de jos. Apoi am luat tot satul cu mine în zbor. După care satele din jur. Încă înainte de a merge la școală, am dus toate satele din Teleorman până aproape de cer, ca să le arăt celorlalte sate de pe lume ce înseamnă să fii făcut din pământ. Zburam cu aripile mele, croite din pământ și ele, pe cele ale îngerului le dădusem înapoi.
În altă țară și alt loc n-aș fi putut. Nici dacă eram făcut din altceva decât pământ. Nu mi-ar fi folosit la nimic să fiu din argint. Din aur sau platină, nici atât. Aripile de pământ sunt cele mai bune pentru zbor. Ce-i drept, oamenii de pământ, așa cum sunt eu și cum sunt toți oamenii de pe la noi, țin cont de sfaturile îngerilor ce trăiesc în preajma lor, împărțindu-și cu ei odăile caselor, pâinea, gândurile, vinul din pahar, nopțile în care îl aud cum le trece pragul Dumnezeu.
Nici nu știu cum să-i mulțumesc locului ce m-a ales. Iar în ce-o privește pe mama, nu știu de ce n-a vrut niciodată să-mi spună c-a pus în pământul din care m-a făcut și nițel cer. Cât să mă pot ridica, sub privirile îngerului meu păzitor, cu casa în care m-am născut, cu toate casele din sat, cu toate satele din Teleorman, până dincolo de stele, și asta în fiecare zi, pentru a-i da luminii drumul pe pământ.