Oameni şi oameni

Un bătrân şedea odată la marginea unei oaze de la intrarea într-o cetate aflată în deşert. Un tânăr se apropie de el şi îl întrebă: Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi? Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii tu?

Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur că am putut pleca de acolo.

Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt pelerin s-a apropiat de omul nostru şi i-a pus aceeaşi întrebare: Abia am sosit în ţinut. Cum sunt oamenii pe aici? Înţeleptul îl chestionă aşa cum făcuse şi cu primul venit: Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii? Am trăit acolo printre oameni buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni şi cu greu i-am părăsit.

Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, îl linişti bătrânul.

Dar un negustor care îşi aducea prin preajmă cămilele la adăpat auzise discuţiile avute de înţelept cu cei doi sosiţi la porţile cetăţii. Şi atunci când cel de-al doilea pelerin se îndepărtă, se întoarse spre bătrân şi îi zise mustrător: Cum poţi să te comporţi astfel? Ai dat două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-au adresat-o două persoane.

Nu am greşit cu nimic, îi spuse calm înţeleptul. Am răspuns fiecăruia după cum se cuvine. Orice om poartă lumea sa în propria-i inimă. Cel care nu a găsit nimic bun în trecut acolo unde a trăit, nu va găsi nici aici ceva bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi găsi în ei.