Oamenii conştientizează pericolele generate de schimbările climatice

Data: 13 Octombrie 2009

Încălzirea globală este un fenomen real care ne afectează pe toţi, iar Administraţia americană face eforturi importante pentru ca SUA să aibă o lege în domeniu înainte de summitul de la Copenhaga, consacrat mediului. Aceasta este opinia exprimată de mai mulţi oficiali din actuala guvernare americană, care s-au declarat optimişti că negocierile din Congres vor fi încununate de succes. Unele surse de la Washington au afirmat însă că este puţin probabil ca legiuitorii americani să reuşească să voteze un document înainte de luna decembrie, lucru care ar afecta prezenţa delegaţiei SUA la reuniunea din Danemarca.

„Ar fi important ca SUA să aibă o lege referitoare la încălzirea globală înainte de summitul de la Copenhaga“, a declarat dr. John Holdren, directorul Biroului pentru Ştiinţă şi politică tehnologică al Casei Albe şi consilier pentru ştiinţă al preşedintelui Barack Obama. Întrebat dacă americanii sunt pregătiţi să facă faţă problemelor ridicate de încălzirea globală, consilierul preşedintelui Obama a spus că „nu se pune problema că publicul nu este pregătit“ şi că deja oamenii conştientizează pericolele ridicate de schimbările climatice. O idee similară a avansat şi Christine Parthemore, expertă în cadrul think-tank-ului Center for a New American Security, care a declarat că „schimbarea în atitudinea publicului este esenţială“, iar politicile Administraţiei Obama în această chestiune sunt „potrivite“. Politicienii democraţi din Statele Unite încearcă în prezent să voteze o lege care limitează emisiile de dioxid de carbon la nivel naţional. Documentul, introdus de senatorii Barbara Boxer şi John Kerry, vine în completarea propunerii făcute de Environmental Protection Agency (EPA), care prevede ca cei mai mari poluatori americani să-şi instaleze tehnologii performante care să controleze poluarea.