Oaspeți de seamă în Episcopia Caransebeșului

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 04 Iunie 2015

Sâmbătă, 30 mai, invitații Festivalului Internațional „Porțile poeziei", organizat zilele trecute de către Ministerul Culturii, prin Direcția Județeană pentru Cultură Caraș‑Severin și Consiliul Județean Caraș‑Severin, au poposit la Mănăstirea Piatra Scrisă, precum și la Centrul eparhial din Caransebeș. Oaspeții au vizitat biserica veche a mănăstirii și au participat la un concert de pricesne și cântări bisericești oferit de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Ajunși la Caransebeș, în Sala festivă „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial, au recitat versuri și și‑au exprimat câteva gânduri cu privire la deschiderea bisericii față de poezie și față de cultură în general. „Prin latura ei sensibilă, poezia este hrană pentru suflet, iar alăturarea ei cu viața duhovnicească este necesară pentru a‑i conferi perenitate. Orice creator de lirică trebuie să țină seama că mesajul religios este intrinsec spiritului uman. În acest fel, prin opera sa poetul își împlinește și o datorie creștinească și misionară”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Deschiderea oficială a celei de‑a cincea ediții a Festivalului Internațional „Porțile poeziei" a avut loc joi, 28 mai, la Consiliul Județean (CJ) Caraș‑Severin. Momentul cultural‑artistic de rememorare, la care au participat poeți din 17 state, a durat timp de patru zile și s‑a desfășurat în monumente clădiri istorice de importanță națională sau locală.