Oaspeți de seamă la momentul festiv

Un articol de: Marius Nedelcu - 18 Mai 2016

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a împlinit, la 17 mai, 80 de ani de la înființare. Ieri, la această instituție a avut loc o ceremonie festivă dedicată memoriei ctitorilor și întemeietorilor Muzeului Satului din Capitală. În deschidere, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Un sat frumos într-un oraș mare”.

În continuare, Preasfinția Sa a înmânat managerului Muzeului Satului, doamna Paula Popoiu, Diploma omagială și Medalia „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” care au fost acordate Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” de către Patriarhul României. Managerul muzeului a mulțumit pentru aceste distincții și a dăruit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul Diploma omagială și Trofeul Muzeului Satului din Capitală.

În continuare, a luat cuvântul prim-ministrul României, Dacian Cioloș, care a spus că Muzeul Satului este rezultatul școlii de sociologie românească, condusă de Dimitrie Gusti. „Muzeul Satului este fructul material a ceea ce a însemnat școala de sociologie românească, pentru că aceasta, dusă pe culmi de Dimitrie Gusti și echipa pe care a creat-o în jurul lui, este fundamentată pe valorile spirituale ale satului românesc și ale țăranului român. Contribuția aceasta adusă sociologiei este prin prisma valorilor păstrate de-a lungul secolelor în mediul rural românesc care a conservat specificiul românesc în jurul limbii și culturii tradiționale”, a spus Dacian Cioloș.

Mesaje de felicitare au fost transmise din partea Președinției României și a Casei Regale din România, precum și din partea Academiei Române, a Băncii Naționale Române și a altor instituții din țară și asociații muzeale din străinătate.

Tot ieri a fost inaugurat și Satul Nou, un proiect de dezvoltare al muzeului lui Dimitrie Gusti, care se întinde pe o suprafață de peste 3 hectare. Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București primeşte anual aproape 500.000 de vizitatori, dintre care jumătate sunt din străinătate.