Oaspeți din Basarabia la Oradea

Un articol de: Pr. Cristian Rus - 29 Mai 2017

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a primit, pe 25 mai, vizita unei delegații de intelectuali români din Republica Moldova: acad. Nicolae Dabija, scriitor, redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta” din Chișinău și prof. dr. Gheorghe Avornic, rectorul Universității „Constantin Stere” din Chișinău și președinte al Uniunii Juriștilor din Republica Moldova. Întâlnirea, la care au participat și reprezentanți ai Universității din Oradea și ai Uniunii „Vatra Românească”, filiala Bihor, a avut loc la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea. Ierarhul le-a prezentat oaspeților istoricul mănăstirii, cel mai mare așezământ monahal de maici din partea de vest a țării, care a aniversat anul acesta 25 de ani de la înființare. Acad. Nicolae Dabija și rectorul Gheorghe Avornic, s-au aflat la Oradea la invitația Universității din oraș, cu prilejul manifestărilor organizate în cadrul „Săptămânii științifice”. La finalul întâlnirii, PS Episcop Sofronie a oferit oaspeților daruri, cărți și reviste editate în Editura „Episcop Nicolae Popovici” a Episcopiei Oradiei, iar maicile de la Mănăstirea „Sfânta Cruce” au oferit icoane pictate în atelierele de pictură ale așezământului monahal.