Oaspeți din Franţa la biserica Azilului din Sibiu
În cadrul proiectului de mobilitate profesională finanțat prin progamul ERASMUS+, coordonat de profesoara Minodora Beza, un grup de elevi de la Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” din Sibiu, coordonat de profesorul de religie Ioan Daniel Toader, a vizitat Unitatea de Asistență Medico-Socială Sibiu - Azilul de Bătrâni.
Elevii sibieni au fost însoțiți de un grup format din treisprezece eleve de la profilul „Service à la personne”, însoțiți de profesorii Marie Gwenaëlle Bobon și Béatrice Sachet - Partener Lycée les Vergers din Dol-de-Bretagne, Franța. Grupul de voluntari din cadrul liceului agricol sibian a oferit, sub coordonarea profesoarei Ana-Maria Marcu, pachete cu produse alimentare celor nouăzeci de vârstnici, sub egida proiectului „Viața la pozitiv”. Activitatea a făcut parte din Proiectul „Viața la pozitiv – Fii voluntar” derulat în cadrul parteneriatului cu Parohia Cetate III - Sibiu, păstorită de parohul Florin-Marius Ucă.
Scopul proiectului de mobilitate a fost descoperirea specificului organizațional al azilelor și grădinițelor din România, precum și integrarea în familiile gazdă prin intermediul unor activități comune profesorilor și elevilor de la Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” din Sibiu.
„Elevii și profesorii francezi au apreciat condițiile oferite de azil persoanelor vârsnice, sprijinul material și spiritual pe care biserica îl oferă acestora și atmosfera caldă din interiorul instituției”, a spus parohul Florin-Marius Ucă.
La finalul vizitei, elevi ai Colegiului Agricol „Daniil Popovici Barcianu”, pregătiți de profesorul de religie Daniel Toader, au interpretat o piesă de teatru, impresionând atât publicul francez, cât și beneficiarii azilului. În cadrul proiectului, traducerea a fost asigurată de profesoara de limba franceză Ioana Mihuleț.
De asemenea, printre oaspeţii bisericii au fost şi Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, și Ioan Holender, fost director al Operei de Stat din Viena, care au vizitat biserica sibiană și au a realizat un scurt metraj despre acest vechi locaș de cult sibian.