Oaspeți din Italia la Centrul eparhial din Caransebeș

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 18 Noiembrie 2016

Un grup de oaspeți din Italia, veniți în România pentru câteva zile, a vizitat Centrul eparhial din Caransebeș, marți, 15 noiembrie, întâlnindu-se aici și cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Oaspeții italieni s-au întâlnit cu Pre­asfin­țitul Părinte Lucian pentru a discuta pro­­iecte comune privind educarea religios-morală a tinerilor, întrucât în fiecare an un grup de elevi de la Liceul „Traian La­lescu” din Reșița, însoțiți de părintele profesor Nicolae Chiosa, inspector la disciplina religie în Caraș-Severin, participă la o tabără la Loreto-Italia.

Grupul condus de preotul catolic Paolo Volpe, directorul Centrului ecumenic „Giovanni Paolo II”, s-a aflat în aceste zile în România pentru a trage concluziile taberei care s-a desfășurat în vara anului 2016, precum și spre a creiona proiectele pentru anul viitor, împreună cu organizatorii din țara noastră.

„Am discutat despre tot ceea ce înseamnă colaborare și conlucrare între cele două biserici, Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă, mai ales în privința misiunii și a activității cu tinerii, pentru că tinerii sunt foarte des­chiși la dialog, dar în același timp sunt îndemnați să-și păstreze identitatea și să se manifeste oriunde ar fi după rânduiala Bisericii noastre. Manifestările comune demonstrează că tinerii noștri își doresc să fie împreună într-o Europă unită, la rugăciune și acțiune, la lucrarea până la urmă a Bisericii creștine, căci în­tr-adevăr cele două Biserici au fost și vor rămâne cei doi plămâni spirituali ai Europei”, a subliniat PS Lucian.

Preasfințitul Părinte Lucian le-a oferit oaspeților, în semn de frățietate și colaborare, icoane și alte daruri. Cu ocazia venirii în România, reprezentanții Centrului ecumenic „Giovanni Paolo II”, Loreto - Italia au participat și la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din orașul-stațiune Băile Herculane și au vizitat și Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș.

Tabăra de la Loreto – Italia este organizată în cadrul proiectului internațional „Da EurHope a EurHome”, aici bucurându-se sute de copii și tineri de diversele acțiuni, care le întărește iubirea creștină și care îi ajută să trăiască în mod autentic Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, în societatea modernă.