Obama doreşte o apropiere a SUA de lumea musulmană
Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat, joi, că a venit la Cairo pentru „un nou început al relaţiilor între musulmani şi Statele Unite“, afirmând că „ciclul neîncrederii şi discordiei trebuie să înceteze“. Într-un discurs foarte aşteptat la universitatea din Cairo, rostit în faţa a circa 3 mii de invitaţi, Barack Obama a cerut Israelului să-şi înceteze politica de colonizare din teritoriile palestiniene şi şi-a reiterat angajamentul în favoarea unui stat palestinian. „Atât timp cât relaţiile noastre vor fi definite prin diferenţele dintre noi, le vom da putere celor care sădesc ură, nu pace, celor care promovează conflictul, nu cooperarea“, a declarat Obama. „Acest ciclu al neîncrederii şi al discordiei trebuie să se încheie. Am venit pentru a găsi un nou început al relaţiei SUA cu lumea musulmană, bazat pe respect reciproc şi pe adevărul că America şi Islamul nu se exclud“, a spus preşedintele american.