Obicei de peste 150 de ani la Lugoj
Sute de credincioși din Lugoj, județul Timiș, s‑au reunit la hramul bisericii închinate praznicului Adormirii Născătoarei de Dumnezeu din oraș. În ajunul sărbătorii a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie, urmată de Prohodul Maicii Domnului și de procesiunea în jurul sfântului lăcaș, iar în dimineața zilei de 15 august au fost oficiate slujba Utreniei și Sfânta Liturghie.
Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la această sărbătoare a fost părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, care a rostit un cuvânt de învățătură despre Maica Domnului. La sărbătoarea hramului bisericii lugojene au fost de față, alături de mulțimea de credincioși, reprezentanți ai autorităților locale și județene, clerici ai altor culte, precum și câteva delegații din partea orașelor înfrățite cu Lugojul, respectiv Veliko Gradiște și Vârșeț, din Serbia, Kriva Palanka, din Macedonia de Nord, și reprezentanți ai grupului ecumenic al bisericilor din Jena, Germania.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ioan Cerbu a mulțumit oaspeților de peste hotare care au participat la sărbătoarea hramului lăcașului de închinare, eveniment în cadrul căruia a fost purtat și tradiționalul steag al breslelor lugojene de către un reprezentant al asociației de meseriași, obicei cu o vechime de peste 150 de ani, ne‑a transmis părintele Cristian Cerbu.