Obiecte de cult şi cărţi religioase în punctele de vânzare ale Arhiepiscopiei Iaşilor

Data: 12 Octombrie 2012

Sectorul economic-financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor coordonează pe perioada sărbătorilor Sfintei Parascheva activitatea de colportaj care aparţine de Centrul eparhial Iaşi. Pelerinii pot cumpăra obiecte de cult şi cărţi religioase din punctele de vânzare din incinta Catedralei mitropolitane din Iaşi şi din apropierea acesteia. „Manifestarea credinţei creştinilor ortodocşi, dincolo de post şi de rugăciune, are nevoie de obiecte concrete. Prin intermediul acestor obiecte se întăreşte şi se manifestă credinţa. Cu prilejul sărbătorilor Sfintei Parascheva, în curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi şi în apropierea acesteia au fost amplasate puncte de vânzare a obiectelor de cult şi a cărţilor religioase. Astfel, credincioşii care vin să se închine moaştelor Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Teofil să aibă posibilitatea de a-şi întări credinţa prin obiectele de cult. De asemenea, prin intermediul cărţii religioase, omul poate afla aspecte legate din viaţa sfinţilor şi să găsească explicaţii la multe dintre problemele credinţei noastre“, a spus pr. Iulian Necula, consilier în Sectorul economic-financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C. Ciofu)