Obligatoriu cu mască de protecție în spațiile închise

Data: 18 Mai 2020

În România a fost instituită starea de alertă la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile începând din data de 15 mai, în urma hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). În aceste condiții, populația va trebui să respecte câteva reguli, precum purtarea obligatorie a măştii de protecţie în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise sau interdicţia deplasării persoanelor în afara localităţii sau zonei metropolitane, cu anumite excepţii.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, joi seara, că începând din 15 mai se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile închise. „Începând din 15 mai, în spa­ţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise se instituie obligativitatea purtă­rii măştii, astfel încât nasul şi gura să fie acoperite“, a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU a mai spus că, începând de vineri, 15 mai, este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei, în interiorul lo­­calităţilor, cu respectarea mă­su­rilor de prevenţie, însă se instituie interdicţia depla­sării persoanelor în afara localităţii sau a zonei metropolitane. „Începând din data de 15 mai, este permisă circulaţia persoa­nelor în afara locuinţei, gospo­dăriei, în interiorul localităţilor, cu respectarea măsurilor de prevenire a răs­pândirii infecţiei şi evitarea formării grupurilor pie­tonale mai mari de trei persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. Deci nu mai trebuie declaraţie pentru acest lucru“, a afirmat Raed Arafat, în declaraţia de presă de după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

El a arătat că se instituie in­terdicţia deplasării persoanelor în afara localităţii sau a zonei metropolitane, cu câteva excepții, precum deplasarea în interes profesional, deplasarea în scopul umanitar sau voluntariat, deplasare pentru realizarea de ac­tivităţi agricole sau comercia­lizare de produse agroalimentare, deplasare pentru administrarea unei proprietăţi din altă localitate, pentru tratament, pentru motive medicale, alte motive justificate cum ar fi îngrijirea, însoţirea copiilor, membrilor de familie, îngrijirea unei rude, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnavi sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie. „Se dispune redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepţia locurilor de joacă pentru copii şi cu respectarea măsurilor generale de prevenire şi pro­tecţie“, a mai anunțat secretarul de stat.

O altă măsură se referă la persoanele care sosesc în România, indiferent din ce ţară, pentru care se va institui măsura izolării la domiciliu. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a mai hotărât prelungirea măsurii suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Brita­nie şi Irlanda de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, SUA, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către Ro­mânia, pentru o pe­rioadă de 14 zile, începând din data de 15 mai.

(Cristina Zamfirescu)