„Observator” pentru lapte și produsele lactate

Data: 10 Feb 2023

Guvernul a aprobat înfiinţarea Observatorului laptelui şi al produselor lactate, structură care va funcționa la nivelul Ministerului Agriculturii și va monitoriza piaţa în acest domeniu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Prin acest mecanism vor fi transpuse o serie de reglementări cuprinse şi în legislaţia europeană privind producţia, procesarea și comercializarea lactatelor.

„Observatorul laptelui şi al produselor lactate este organismul de legătură din ţara noastră cu Observatorul pieţei laptelui constituit la nivelul Comisiei Europene”, a spus Cărbunaru.

Practic, Observatorul va colecta, prelucra și centraliza datele referitoare la exploataţiile de vaci de lapte, bivoliţe, oi şi capre, efectivele de animale, cantităţile de lapte, preţul laptelui crud materie primă, al laptelui comercializat, precum şi al costurilor de producţie, scopul fiind analizarea pieței și asigurarea echilibrului dintre cerere şi ofertă.

Legea laptelui şi a produselor lactate nr. 307/2022, care reglementează Observatorul, mai prevede că este interzisă inscripţionarea pe etichete a sintagmei „Produs românesc” dacă produsul din lapte nu este obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite 100% din fermele din România. De asemenea, produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale se vor comercializa separat de produsele lactate autentice, iar etichetarea se va face corespunzător, mai stabileşte actul normativ. Prevederile se aplică şi în cazul mâncărurilor, produselor de patiserie, de pizzerie, de fast-food şi de cofetărie etc., la prepararea cărora s-au utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale. (C. Z.)