Ocrotitoarea Moldovei, prăznuită la Mănăstirea Râșca Transilvană

Un articol de: Darius Echim - 15 Octombrie 2021

În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, joi, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Râșca Transilvană, județul Cluj, cu prilejul hramului.

În biserica mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Răstignire și Înviere”, în cadrul căruia a subliniat virtuțile Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Domnul Hristos ne poftește: «oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie» (Marcu 8, 34). Sfântul Pavel, în Epistola către Galateni, în capitolul 2, versetul 20, zice: «M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine». Pavel Apostolul s-a răstignit împreună cu Hristos; și nu mai trăia el, ci Hristos trăia în el. În mod deosebit, astăzi ne aducem aminte de patroana mănăstirii, de Sfânta Parascheva, iar troparul ei lucrul acesta ni-l spune, că s-a răstignit împreună cu Hristos și a înviat împreună cu El: întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ne-ai învăţat să nu ne uităm la trup, căci este trecător; ci să avem grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor”, a spus ierarhul.
În cadrul slujbei, teologul Valer Sorin Igna a fost hirotonit diacon, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Sântioana, din Protopopiatul Gherla.

Ierarhul s-a rugat pentru însă­năto­șirea starețului mănăstirii, arhimandritul Casian Ioana, precum și pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. De asemenea, s-a rugat pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș, care a trecut la Domnul vineri, 8 octombrie, la ­vârsta de 72 de ani.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, coordonat de pr. prof. Vasile Stanciu.

Mănăstirea Râșca Transilvană, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, este situată la cota 1.200, în zona Munților Apuseni, în apropierea barajului de la Beliș-Fântânele. În prezent, obștea monahală numără șapte viețuitori, stareț fiind arhimandritul Casian Ioana.