Ocrotitorii învățământului teologic, cinstiți la Buzău
Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, au fost sărbătoriți în chip deosebit vineri, 30 ianuarie, ca ocrotitori ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” și ai Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită vineri, la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu un sobor de slujitori.
În cuvântul de învățătură, ierarhul Buzăului și Vrancei a subliniat complementaritatea lucrării celor trei mari Părinți ai Bisericii: profunzimea teologică a Sfântului Grigorie, spiritul pastoral și filantropic al Sfântului Vasile și puterea de propovăduire a Sfântului Ioan Gură de Aur, modele vii de slujire totală a lui Dumnezeu și a aproapelui.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Răzvan‑George Moldoveanu a fost hirotonit în treapta de diacon. La finalul slujbei, părinții consilieri eparhiali Paul‑Constantin Avram și Vasile‑Alexandru Zotoiu, precum și părintele secretar eparhial Daniel Dumitrică au primit hirotesia întru iconom stavrofor.
A urmat tradiționala serbare de hram a Seminarului Teologic din Buzău. În deschiderea acesteia, pr. prof. Cristian‑Marius Dima, directorul instituției, a vorbit despre legătura dintre școala teologică de astăzi și activitatea excepțională a celor trei sfinți prăznuiți.
„Sărbătoarea a deschis suita evenimentelor din anul calendaristic 2026, în care marcăm 190 de ani de la înființarea școlii teologice - prima școală medie din Buzău - deschisă la 15 august 1836, prin grija vrednicului de pomenire Episcop ctitor Chesarie și prin viziunea curajoasă a unui nucleu de dascăli, format din directorul Gavriil Munteanu și psaltul Matache Manuil Slăvulescu. Timp de aproape două secole, instruirea și educația oferite și asumate aici, prin efortul și dăruirea generațiilor de dascăli și elevi, au zidit o adevărată școală a Cuvântului, a excelenței academice și a formării duhovnicești. Stă mărturie activitatea mai mult sau mai puțin cunoscută a miilor de absolvenți buzoieni, care au slujit și slujesc cu credincioșie pe Dumnezeu și semenii, la orice altar încredințat lor, în Biserică sau în lume: de la sfinți în sinaxarele Bisericii, până la personalități și ostenitori în domeniul bisericesc, cultural, academic sau antreprenorial. De bună seamă, această misiune esențială - cea învățătorească - a Bisericii a fost inspirată și de lucrarea excepțională a Sfântului Vasile cel Mare, numită Vasiliada, paradigmă durabilă de educație creștin‑ortodoxă, în care formarea intelectuală, morală și spirituală se realizează simultan cu slujirea aproapelui”, a spus părintele director Cristian‑Marius Dima.
Corul „Credo in Deo” al elevilor din clasele liceale, dirijat de pr. prof. Gianin‑Cristian Oprea, a interpretat o serie de piese religioase și laice, programul artistic fiind întregit de Corul „Sfântul Nectarie” al elevilor din clasele pregătitoare și I, coordonat de învățătoarea Viorica‑Georgeta Țârdeanu. Momentele muzicale au fost presărate cu poezii, recitate de elevi din ambele cicluri de învățământ.
La eveniment a participat Părintele Arhiepiscop Ciprian; Ionuț‑Sorin Apostu, viceprimar al municipiului Buzău; prof. dr. Daniela Palcău, inspector școlar general al ISJ Buzău; prof. Doina‑Simona Furtună, inspector școlar pentru Managementul resurselor umane; prof. Ștefan Torcărescu, directorul Casei Corpului Didactic Buzău; consilieri și inspectori eparhiali, cadre didactice, părinți ai seminariștilor și alți invitați.