Ocrotitorii învățământului teologic, prăznuiți în Mitropolia Banatului
Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost prăznuită în mod deosebit de elevii, studenții și profesorii instituțiilor de teologie din cele trei eparhii ale Mitropoliei Banatului, printr-o serie de manifestări culturale și religioase închinate Ocrotitorilor învățământului teologic de la noi din țară. Manifestările au fost încununate de slujirea Sfintei Liturghii de către ierarhii bănățeni în catedralele chiriarhale de la Timișoara, Arad și Caransebeș.
Sâmbăta aceasta, Catedrala Mitropolitană din Timișoara și-a serbat hramul istoric. Cu acest prilej, sute de timișoreni au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de trei ierarhi, format din Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Vasile, Episcopul ortodox sârb de Srem din cadrul Patriarhiei Ortodoxe Sârbe, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte consilierii de la Centrul eparhial, protopopii Timișoarei, clericii de la Catedrala Mitropolitană și părinții profesori de la Departamentul de Teologie al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara. La slujbă au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și județene și ai mai multor instituții de cultură din orașul de pe Bega, precum Academia Română și Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Răspunsurile religioase la slujba de hram au fost date de corul studenților teologi timișoreni, condus de preotul Laurian Popa. În finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mulțumit Preasfințitului Părinte Vasile pentru bucuria împărtășită clericilor și credincioșilor timișoreni prin participarea la hram. De asemenea, Mitropolitul Banatului a evidențiat legătura duhovnicească deosebită dintre credincioșii ortodocși români și frații lor sârbi, următori și păzitori ai aceleiași învățături a Domnului nostru Iisus Hristos, alături de care au străbătut perioade încercate din istoria Ortodoxiei de pe aceste meleaguri. La rândul său, Preasfințitul Părinte Vasile a mulțumit pentru invitația de a coliturghisi în cetatea păzită de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, un sfânt iubit și cinstit atât de credincioșii români, cât și de cei sârbi. Preasfinția Sa a adresat totodată un îndemn la rugăciune și unitate în aceste vremuri de grele încercări pentru creștinii din întreaga lume.
Hramul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad
Sărbătoarea bisericească a Sfinților Trei Ierarhi reprezintă o prăznuire specială pentru şcolile de teologie ortodoxă, deoarece această troiță de arhierei ne înfățișează chipul adevărat al slujirii pastorale din Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, spre care trebuie să tindă orice preot și teolog. Înscriindu-se permanent întru continuitatea tradiției amintite, ziua aceasta a însemnat, pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, aniversarea hramului, ce a fost și anul acesta marcat prin evenimente și activități deosebite, la care s-a alăturat și Seminarul Teologic Ortodox din oraș. Astfel, în ajun au fost săvârșite slujba Vecerniei cu Litie și slujba de Priveghere în paraclisul facultății. În dimineața zilei de 30 ianuarie a fost oficiată Sfânta Liturghie de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în Catedrala veche din Arad, soborul slujitorilor fiind constituit din părinții profesori de la cele două instituții academice arădene iar răspunsurile liturgice fiind date de corala studenților și masteranzilor.
În cuvântul de învățătură, IPS Arhiepiscop Timotei a evidențiat câteva aspecte relevante din viața sfinților prăznuiți, care creează imbolduri spre o permanentă urcare pe scara duhovnicească a oricărui credincios, dar mai ales pentru studentul în teologie. Aceasta este atât o zi de sărbătoare pentru Biserică, dar și pentru școală, încât praznicul acesta arată unitatea dintre cele două, lucru ce trebuie vădit astăzi lumii, mai ales pentru faptul că anul pe care l-am început de curând este dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române activității educaționale a tinerilor, precum și unui alt mare ierarh al Bisericii noastre, Sfântul Antim Ivireanul, promotor al valorilor culturale prin cuvinte scrise și rostite de la amvon. Amintirea sfântului ne duce cu gândul și la legăturile dintre Sfinții Trei Ierarhi și arhipăstorii din părțile noastre, unii dintre acei vlădici fiind prezenți la sinoadele vremii. Iată că și astăzi Biserica noastră se află angajată în același dialog, după cum știm deja, în pregătirile marelui Sinod Panortodox. Acest eveniment se dorește a fi o căutare a unității, după modelul Sfinților Trei Ierarhi, în fața provocărilor lumii contemporane care ne cer o atitudine unitară, comună, adică vie. Înaltpreasfinția Sa a acordat distincții onorifice, prin hirotesia întru iconom stavrofor, unor preacucernici părinți profesori: din cadrul seminarului, pentru profesorii Gavra Pompiliu și Codin Șimonca-Oprița; iar din cadrul facultății, lectorului universitar dr. Filip Albu. După aceasta au urmat activitățile academice și artistice ce s-au desfășurat în aula Facultății de Teologie. La prezidiul manifestării s-au aflat: Înaltpreasfințitul dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, preotul profesor dr. Cristinel Ioja, președintele Senatului Universității „Aurel Vlaicu”, preotul profesor dr. Ioan Tulcan, decanul facultății, preotul profesor Gavra Pompiliu, directorul seminarului, preotul profesor dr. Constantin Rus, directorul Departamentului teologic. A fost susținută disertația cu titlul „Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz (328-390)” de către asist. univ. dr. Marcel Tang.
După conferință, corul studenților și masteranzilor a intonat câteva piese corale și s-au lecturat fragmente din operele Sfinților Trei Ierarhi, în interpretarea studenților Ionuț Mîlcomete, Florin Avram și Florin Gașpar.
Rugăciune către ocrotitorii teologilor la Caransebeș
La sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș și studenții Secției Teologie Ortodoxă-Didactică din Caransebeș, dar și numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie din Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Sfânta slujbă a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.
„În fiecare an, preoții profesori, profesorii și ostenitorii școlilor de teologie din Caransebeș, dimpreună cu elevii și studenții teologi suntem prezenți la rugăciune pentru a-i cinsti așa cum se cuvine pe cei care au fost în vremea aceea Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi, în «secolul de aur» al Bisericii. Ei sunt îndrumători și învățători și astăzi, mai ales pentru cei care se ostenesc în școlile teologice, dascăli și studenți”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotesit întru iconomi-stavrofori trei preoți, pe părintele Constantin Cilibia de la Parohia „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, pe părintele Gheorghe Tistu și pe părintele Cătălin Găină de la Catedrala Episcopală din Caransebeș. De asemenea, părintele Emanuel Simeria, slujitor la Catedrala Episcopală din Caransebeș, a fost hirotesit iconom. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Tibiscum” al Secției Teologie Ortodoxă-Didactică din Caransebeș, dirijat de părintele Gheorghe Tistu.
Manifestare cultural-spirituală
În ajunul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, vineri, 29 ianuarie, Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului a găzduit o manifestare cultural-spirituală închinată Marilor Ierarhi și Dascăli ai Bisericii noastre. Prima parte a evenimentului a cuprins meditații duhovnicești din principalele opere ale Sfinților Trei Ierarhi, susținute de către elevii de la Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, însoțiți de părintele profesor arhidiacon Vicențiu Românu. Părintele profesor a prezentat auditoriului importanța operelor pe care le-au lăsat cei Trei Ierarhi teologiei. Totodată, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului ortodox, s-a arătat necesitatea implicării adulților în educarea corectă a copiilor, scoțând în evidență învățături din textele patristice ale sfinților ierarhi, punerea pe primul plan a educației religios-morale. În continuare, Corul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș a susținut un concert de cântări psaltice și pricesne închinate sărbătorii. Prezent la festivitate, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a adresat un cuvânt de binecuvântare, apreciind implicarea tinerilor seminariști în astfel de manifestări.