„Odată cu găsirea duhovnicului, omul îşi află echilibrul vieţii“
Preoţii din Protopopiatul Târgu Neamţ s-au reunit marţi, 15 februarie, în şedinţă lunară. Tema cu titlul "Duhovnicul astăzi" a fost susţinută de către pr. Vasile Tomoiagă de la parohia Curichiştea. Lucrarea a scos în evidenţă importanţa pe care o are duhovnicul în viaţa credinciosului, sfătuind şi orientând pentru a primi puterea de a găsi un început bun vieţii. "Duhovnicul bun este rodul îndelungatei ucenicii pe lângă alţi duhovnici, este rodul cunoaşterii Sfintei Scripturi, al cunoaşterii tradiţiei părinţilor din vechime, al meditaţiei şi rugăciunii. Duhovnicul bun nu este nici cel aspru nici cel mai puţin aspru, ci cel echilibrat, cel înţelept, cel care cunoaşte oamenii şi mecanismul naşterii şi lucrării gândurilor. Credinciosul care caută găseşte un astfel de duhovnic, odată cu el aflând echilibrul vieţii şi calea de urmat", ne-a relatat pr. Ioan Dogariu, protoiereul Protopopiatului Târgu Neamţ, care a precizat că "Tema a fost urmărită cu interes de preoţii parohi mai ales că ne aflăm în săptămânile pregătitoare dinaintea Postului Mare, când duhovnicii vor comunica cu lăuntrul credincioşilor prin Taina Mărturisirii". La final au fost comunicate mai multe adrese de ordin intern. (C. Ciofu)