Odovania praznicului Înălțării Domnului; Sfânta Muceniţă Teodosia fecioara; Sfântul Sfințit Mucenic Olivian; Sfântul Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Alexandriei (Dezlegare la pește)

Data: 29 Mai 2015

Sfânta Mucenică Teodosia, o fecioară de 18 ani, era din orașul Tir, Fenicia. În ziua de 2 aprilie a anului 308, chiar la praznicul Învierii Domnului, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temnița în care erau închiși creștini, pentru a-i îmbărbăta. Teodosia i-a rugat pe aceștia să o pomenească și pe ea înaintea Domnului, când vor sta în fața lui Dumnezeu, după sfârșitul nevoinței lor mucenicești. Însă Teodosia a fost prinsă de soldații care îi păzeau pe creștinii închiși și dusă înaintea lui Urban. Dregătorul a supus-o la chinuri, însă sfânta a suferit chinurile cu bucurie, după cum aflăm din cuvintele sale: „Cruzimea ta mă face fericită și m-ar durea dacă n-aș simți-o. Mă bucur că sunt chemată la cununa muceniciei și mulțumesc lui Dumnezeu din toată inima că m-a învrednicit de un asemenea har“. Plin de mânie, dregătorul a poruncit să fie aruncată în mare. Astfel, Sfânta Mucenică Teodosia s-a mutat la Domnul. (Diac. George Aniculoaie)