Oferte pentru minivacanța de 1 mai
Agenţiile de turism se întrec în oferte pentru minivacanţa de 1 mai, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele: de la câteva sute de lei, la Călimăneşti-Căciulata, până la 600 de euro în Dubai, potrivit Mediafax. Pentru 1 mai, turiştii se orientează către destinaţii însorite, cu plajă, precum Turcia, Bulgaria sau Dubai, a precizat Daniela Toncu, head of leisure Happy Tour. În acest an, vânzările pentru minivacanţa de 1 mai au crescut cu 40% faţă de anul trecut, datorită interesului tot mai mare al românilor, în ultimii ani, pentru această vacanţă, susțin specialiștii în turism.