Oficiali europeni în vizită la Topoloveni
Ambasadori și oficiali din 14 state europene au vizitat marţi, 17 septembrie, fabrica Sonimpex Topoloveni și au avut ocazia să descopere, unii pentru prima dată, cum se produce adevăratul magiun de prune Topoloveni. Veniți din țări precum Austria, Belgia, Finlanda, Bulgaria, Estonia, Cehia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Olanda, Slovenia, Suedia și Slovacia, membrii delegației au fost impresionați de faptul că într-o fabrică mică din România este produs unul dintre cele mai apreciate produse românești pe piața europeană. Aceștia au fost interesați să afle cum sunt selectați funizorii de prune și ce soiuri sunt potrivite pentru un magiun de calitate, cum sunt obținute produsele din portofoliul companiei fără adaos de zahăr, dar mai ales ce înseamnă un produs 100% natural, fără conservanți sau aditivi alimentari.