Oglinda sufletului

Într-o bună zi, un împărat trimise după unul dintre vasalii săi. În ţinutul său, acesta era cunoscut pentru cruzimea şi zgârcenia lui, iar supuşii săi trăiau stăpâniţi de frică.

Împăratul îi spuse: - Vreau să porneşti la drum şi să colinzi împărăţia pentru a găsi un om cu adevărat bun. Acesta îi răspunse: - Prea bine, stăpâne. Şi, supus, îşi începu căutarea. Întâlni mulţi oameni, vorbi cu ei şi, după multă vreme, se întoarse la împărat şi-i spuse: - Stăpâne, am făcut precum mi-ai poruncit şi am căutat peste tot un om cu adevărat bun. Dar nu-i de găsit. Toţi sunt egoişti şi răi. Nicăieri nu se găseşte omul pe care-l cauţi. Împăratul îl lăsă să plece şi trimise după un alt vasal. Acesta era cunoscut pentru generozitatea şi bunătatea sa şi supuşii îl iubeau foarte mult. Împăratul îi spuse: - Prietene, aş vrea să porneşti la drum şi să-mi cauţi un om rău cu adevărat. Şi acesta ascultă porunca stăpânului şi în călătoriile sale întâlni şi vorbi cu multă lume. După o bună bucată de vreme, vasalul cel bun se întoarse la împărat şi-i spuse: - Stăpâne, n-am reuşit. Sunt în lume oameni necugetaţi, invidioşi, egoişti, cărora nu le pasă de nimeni şi de nimic, dar nicăieri n-am putut găsi un om rău cu adevărat. În ciuda scăderii lor, toţi au un suflet bun. (Repovestire după Bruno Ferrero.) Iată, dragii mei, ce au găsit doi oameni în aceeaşi lume. Să fim aşadar atenţi, pentru că tot ceea ce spunem vorbeşte despre noi, iar ceea ce spunem despre alţii oglindeşte ceea ce este în sufletul nostru.