Olar renumit omagiat la Râmnicu Vâlcea

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 19 Mai 2026

Memoria unuia dintre cei mai reprezentativi olari români a fost onorată prin expunerea, în centrul orașului Râmnicu Vâlcea, a unui vas de ceramică de Vlădești de mari dimensiuni, decorat cu motive specifice zonei. Oala a fost pictată cu sprijinul elevilor de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, în semn de cinstire a meșteșugului practicat de Dumitru Şchiopu, de la a cărui naştere se împlinesc, anul acesta, 100 de ani. Pe vas au fost reproduse principalele simboluri ale ceramicii de Vlădeşti, care se remarcă în special prin vasele de culoare albă cu puţine motive decorative. Simbolurile ornamentale ale ceramicii de Vlădeşti „sunt în principal trei - soarele, care este reprezentat prin spirale închise cu puncte care sunt de origine dacică; apa, reprezentată printr-o linie vălurită între sinusurile căreia se află, de asemenea, puncte şi aceasta ilustrează cu atât mai mult împreună motive dacice şi cel de-al treilea element decorativ este brăduţul, care reprezintă pământul roditor”, a explicat profesorul Ioan Şt. Lazăr, etnolog vâlcean. Autorităţile culturale judeţene vor monta la baza vasului şi o plăcuţă cu informaţii despre aceste simboluri, astfel ca publicul interesat să poată descoperi şi înțelege mai bine acest meşteşug tradiţional.