Olarul leneș și înțeleptul mut

A fost odată un olar, care trăia într-un sat uitat de lume din Egipt. Visul lui era să ajungă în Cairo, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.

Într-o zi, olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi răspundă la orice întrebare. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă, apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau, în semiîntunericul dinăuntru, doar ochii înţeleptului mut. Apoi, trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi şi omul putea citi răspunsul în expresia acestora.

Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de la uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi care îl priveau din întuneric. Îi puse pe nerăsuflate întrebarea:
- Cum pot să ajung să prosper în Cairo?, apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru. Şi văzu nişte ochi plictisiţi, nepăsători, total indiferenţi. În acel moment, realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător!

Îşi spuse:
- Până acum am stat şi am aşteptat ca şansa ideală să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult, pentru a mă apropia de ţelul meu!
Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?, se mai întrebă el.

- Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă, în loc să pună mâna şi să facă ceva...

În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte, pentru a-şi permite să se mute la oraș. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi că, în acest ritm, i-ar fi trebuit ani întregi. Şi, pe dea­supra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui.

Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Bătu la uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare:
- Cum pot să vând mai mult, pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?

Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină.

- Privirea unui om singuratic, izolat de lume, gândi el.

Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.

A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale, încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. După o lună, vindea şi câştiga aproape de două ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă.

Câştiga atât de bine, încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în Cairo, unde visase mereu să ajungă.

Târgul era mult mai mare în capitala Egiptului. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Dar încă era departe de ţelul lui.

Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa până seara şi vindea aproape tot ce producea.

Se duse din nou la coliba înţeleptului și zise: „Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit, pentru a câştiga mai mult? Și se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut. Privirea din întuneric era de această dată vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa. Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp.

Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cairo şi că prospera, dar pe de altă parte, muncea atât de mult, încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.

În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun, la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când ca să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice. Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile. Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui, pentru a-i încânta ochii.

Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât. Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală.

- Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare, spuse el. Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând.

Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie… să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar fi putut să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea, doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!

Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Voia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor.

Ajuns la colibă, bătu la uşă, iar apoi deschise oblonul. Dar înțeleptul nu mai era acolo. Era doar o hârtie pe care scria: Nu renunța niciodată la visul tău! Chiar dacă e mare sau mic, măreț sau neînsemnat. Dar fă asta fără să te gândești doar la tine. Fii cu mărime de suflet și bucură-te de viață. Adică, fii echilibrat!